Şi a fost ediţia a X-a…

202

Cerem scuze specialiştilor în… nespecialitate, care, despre artă, scriu de ani de zile (fără… subiect și predicat!) şi-i rugăm să ne dea voie şi nouă, celor… de-ai casei să spunem, de exemplu, câte ceva despre „Ediţia a X-a a Brâncuşienei”, numită credem pretenţios… simpozion.

Deci,
Între 1-24 august a.c. opt sculptori (între care şi un bulgar şi un egiptean) „luptându-se” cu blocuri mari de marmură, au finalizat opt lucrări de sculptură, fiecare constituind câte un alter ego al fiecăruia, opere ce au intrat în zestrea de artă plastică a „oraşului lui Brâncuşi”.
În tratări iconice originale, în care se observă viziuni apropiate de imagistica clasică sau modernă (sau… mixaje ale celor două), comparativ cu realizările din edițiile anterioare, ni se pare o creștere calitativă, atât ca ideatică generală cât și prin rezolvări şi structuri clare şi volum de lucru angajat. Meritul acestui plus valoric este cu atât mai lăudabil, cu cât artiștii (ajutaţi, fireşte, de experiența anterioară), în funcţie de forma și dimensiunea blocului de marmură, oferit și-au conceput demersul artistic spontan, confirmând zisa latină potrivit căreia „nihil est intellectu quod non prius fuerit in sensu”.
Pictorul german Paul Klee (1879-1940), care susține că „cea mai grea etapă a unui demers artistic este explicarea lui”, adică „transferul unei idei dintr-un limbaj în altul”, credem că a avut dreptate, pentru că e grea „citirea” volumetriilor artistice, a formelor, a ritmurilor, efectelor de ecleraj, a elementelor de limbaj plastic sculptural etc. care, în fiecare lucrare se susțin complementându-se potrivit logicii artisticului, făcând evidentă permanenta propensiune și plenitudine a fiecărui… discurs specific, transferând ideile, vorbele în limbajul concret al sculpturilor realizate, în urmărirea agreabilului, a duhului încorporat fiecărei lucrări, calități care (și în acest caz) vin din spatele operei, de dincolo de vizibil și care rezonează în sensibilitatea și interesul privitorului, cerându-i o contemplare activă, care-l face să vibreze, să simtă nevoia de privi de mai multe ori lucrarea, dovadă că în opera respectivă se simte trăirea intensă, pe care artistul a pus-o în ceea ce etalează, nimic nefiind „a contre coeur”.
E greu de a … explica şi motivația demersului artistic și valoarea artei realizate.
Totuși, o privire generală asupra lucrărilor finisate poate concluziona că rezultatele se constituie în simțiri contigue ale unor arhitecturi interioare sculptate (cioplite și lustruite), care rezumă artisticitatea autorilor și dau unicitate, claritate și vitalitate fiecărei opere.
Sigur că, privind fiecare lucrare, se pot face aprecieri individuale, multe concepte rămânând mai aproape de arealul realului, de minuție, altele esențializându-l, îi caută sublimarea, în general, în forme monumentale (notă evidentă a tuturor demersurilor), care se materializează în expresivități diferite în „imutabil original” (T. Vianu, estetician, filosof al culturii, istoric literar și stilistician român, 1897-1964), ca un „coeficient al expresiei artistice înseși” (I. Ianoși, istoric literar, filosof și eseist român, născut în 1928), demonstrații de brainstorming, revelator, comprehensiv, metafore plastice complementare, care îmbogățesc repertoriul spiritual al Gorjului, cu valori artistice înscrise între dinamismul și tensiunea suavă a imaginației, de o calofilie cuceritoare a „velei de iolă” („Clipa infinită”) a alexandrinului Nicolae Răzvan Mincu, o rezonanță complementară care face trimitere la ceea ce nemții numesc einfühlung, și sintetica compoziție „Schimbare”rezolvată modern, care ilustrează peremptoriu cele două legi ale acesteia – echilibrul și armonia -, cu delimitarea categorică a formei volumetrice contracurbate și a planeității sintetice unghiulare esențializatoare (influență a geometrismului piramidelor?) a lucrării egipteanului Omar Toussoun. Vasile Soponariu, pe orizontală, prin „Zbor” realizează o superbă simfonie echilibrată de planimetrii care, în economia lor cer vibrații agitate și ingenioase accente ritmice necesare operei, care-i sporesc artisticitatea.
Prin „Sacrificiu”, Sergiu Săliște, ne lasă o lucrare de mare încărcătură filosofică, a cărei morfologie se eliberează de teluric, se dezvoltă independent și agitat, făcând trimitere la zbaterea omului, ajutat de Sfânta Cruce (foarte ingenios sugerată) care tinde spre excelsior.
Măgulitorul nume („Soarele Gorjului”) este dat de prietenul nostru bulgar Emil Bachiyski unei compoziții insistent reductivă la temă („multum in parvo”), abordând, de asemenea, o idee filosofică, transpusă în curbe volumetrice (închise și deschise), metaforă sculpturală, care face trimitere la eliberarea soarelui (a luminii, a adevărului), tendință permanentă a civilizației umane din încătușările tenebrelor.
Folosindu-se de asemenea de forme paralelipipedice și rotunde, pe un corp care sugerează un obelisc, Eugen Barzu, prin „Geneză”, mixează elemente figurative și nefigurative, găsind soluții ingenioase în abordarea temei evoluției, a trecerii, al zborului permanent al omului.
Soluții interesante găsim și în „Izvor”, lucrare a lui Valentin Duicu (mai vechiul nostru cunoscut), trimitere la permanentă reîmprospătare și regenerare a existenței, ca și la Paul Popescu, gazda celorlalți, care, în „Domnescul fruct”, abordează, de asemenea, tema filosofică a dezvoltării în timp și spațiu, prin elemente care dialoghează romantic și trimit la gândirea și imaginea clasică, sugerând că, pentru a trece pe sub „arcul de triumf” (ingenios sugerat) trebuie să nu se neglijeze tradiția, teluricul ancestral.
Generozitatea marmurei, acest calcar cristalin de mare duritate care prin cizelare și lustruire capătă un aspect de eleganță este, totuși, un material pretențios, abordat doar de sculptorii cu experiență care, bine stăpânit, „oferă privitorului finețe și bun gust” prin suprafețele plane, prin concavități și convexități, prin tratări tradițional-figurative sau abstracte, concentrând metafore, la care participă și plasticitatea blocului așa cum a fost detașat din carieră, ceea ce musafirii Gorjului au speculat ingenios.
Nu, nu credem în viabilitatea unui… muzeu al sculpturii care, de fapt, ar semăna cu o magazie (chiar și spațială), sau chiar cu un cimitir, în care se retrag (se îngrămădesc) operele realizate în edițiile… Brâncușienei și, eventual, motivează (!!!) continuarea acestei manifestări de cultură și artă. Susținem aceasta și pentru faptul că lucrările de sculptură… trăiesc doar amplasate într-un cadru pe care-l îmbogățesc și care le ajută pentru a-și transmite mesajul încorporat de artist.
Susținem, de asemenea, că nici nu trebuie să aglomerăm orașul cu nenumărate sculpturi. Cele care sunt au statut de for public (în care trebuie cu foarte mare atenție amplasate), știindu-se că, de obicei, sculptura „evadează din spațiul muzeului”. Nu trebuie uitat nici faptul că sculpturile realizate sunt tutorate de celebrul Ax Brâncușian, care obligă la foarte multă atenție referitor la „ce” și „cum” se face de noi, cei de azi, pentru a rămâne viitorimii, care va fi tot mai pretențioasă.
Marin Colţan
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here