Sfaturi pentru a fi frumoasă vara

107

la coaforÎn sezonul estival e nevoie să urmaţi câteva sfaturi importante pentru frumuseţea dumneavoastră, concepute de specialişti în domeniu. Pentru a nu avea probleme cu fardurile, sau cu părul, vă prezentăm mai jos câteva sfaturi pe care ar trebui să le urmaţi.

Mergeţi la coafor

Dacă părul dumneavoastră blond a căpătat o culoare murdară şi fără viaţă, nu mai staţi pe gânduri şi mergeţi la coafor.

Vopsiţi-vă părul sau faceţi-vă şuviţe. Nimic nu scoate în evidenţă mai bine un bronz frumos ca nişte şuviţe mai deschise în jurul feţei.

Aveţi părul şaten sau brunet? Faceţi-vă şuviţe cu două-trei nuanţe mai deschise decât culoarea naturală. Dacă nu aveţi experienţă, cel mai bine ar fi să vă duceţi la un coafor. Sucul de lămâie vă va decolora părul, dar îl va şi usca foarte mult.

Înlocuiţi fondul de ten cu crema de faţă colorată

Dacă nu vă puteţi gândi la posibilitatea de a ieşi din casă fără fond de ten, folosiţi în schimb o cremă de faţă colorată, dar vă avertizăm, s-ar putea să nu mai folosiţi niciodată fondul de ten. Este mai uşoară decât fondul de ten, dar acoperă imperfecţiunile pielii.

Fondul de ten pare să se topească pe faţă, însă crema de faţă nu va face aşa. Majoritatea femeilor se bronzează vara, aşa că ar trebui să folosiţi o nuanţă mai închisă decât pe timpul iernii. Cel mai bine ar fi să alegeţi o cremă colorată care are şi factor de protecţie solară.

Folosiţi lac de unghii în culori îndrăzneţe

Dacă doriţi să vă arătaţi degetele de la picioare vara asta, vopsiţi-vă unghiile într-o culoare amuzantă şi aprinsă. Alegeţi de exemplu un roz aprins care arată bine pe toate nuanţele de piele şi mai ales pe pielea bronzată.Atunci când alegeţi o culoare pentru lacul de unghii, ţineţi cont şi de culoarea sandalelor pe care le purtaţi.

Folosiţi creme foto-protectoare

Studiile arată faptul ca majoritatea femeilor care folosesc loţiune de protecţie solară pe faţă, îşi neglijează pieptul, mâinile şi gâtul. Faţa îmbătrâneşte frumos, însă restul nu. Cine vrea să aibă o faţă de 60 de ani şi un piept de 80?

Nu vă neglijaţi gâtul, pieptul şi mâinile în timpul verii. Este important să aplicaţi loţiunea de protecţie solară de 2 ori pe zi. O aplicare dimineaţa nu va ţine 12 ore.

Atenţie la sutien!

Se poartă rochiile subţiri şi lejere. Dacă nu purtaţi sutien sau dacă aveţi un sutien care nu stă bine, puteţi să distrugeţi o ţinută drăguţă. Şi nu există nici un fel de scuză pentru aşa ceva, mai ales că în zilele de azi există o mare varietate de tipuri de sutiene. Maieurile sunt comode şi amuzante, dar o bretea care se vede este vulgară. Verificaţi bretelele de la sutien înainte de a pleca de acasă.

Alte sfaturi…

Aveţi grijă să nu cădeţi în capcana autobronzantelor portocalii. Alegeţi cu grijă produsul potrivit şi care are o culoare naturală.

Vi se întâmplă vară de vară ca fardul de pleoape să vă curgă? Folosiţi un tuş pentru ochi şi rimel rezistent la apă. Există produse speciale pentru vară şi care în plus rezistă foarte bine la apă, aşa că aveţi de unde alege.

Nu vă daţi cu prea multă pudră de teamă că faţa dumneavoastră transpirată va luci prea tare; mai bine, folosiţi şerveţele cu care să vă tamponaţi faţa. Nimic nu este mai frumos şi natural pe timp de vară decât nişte obraji înroşiţi. Pentru a obţine acest aspect, aplicaţi autobronzant pe toate zonele pe care soarele le-ar bronza în mod natural: frunte, obraji, nas. Apoi aplicaţi fard de obraz roz pe pomeţi. Prindeţi-vă părul în coadă de cal, cu bentiţe sau chiar eşarfe. Toate arată grozav vara.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here