Sfaturi de la pompieri pentru zilele caniculare

404

pompieriReprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj vin cu o serie de recomandări privind măsurile ce trebuie luate în această perioada în care se înregistrează temperaturi foarte ridicate.

Conform mesajului de atenţionare meteorologică emis de Administraţia Naţională de Meteorologie, astăzi valorile termice vor atinge local 37 grade C. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi pragul critic de 80 pe arii extinse. Pentru a preveni şi combate efectele caniculei, ISU judeţului Gorj vine cu o serie de recomandări privind măsurile ce trebuie luate în această perioadă în vederea limitării producerii unor situaţii de urgenţă, care se pot solda cu pagube materiale importante sau chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.

Prevenirea incendiilor

Cum canicula poate provoca incendii sau poate întreţine incendiile de pădure provocate de neglijenţa omului, în această perioadă se recomandă respectarea mai multor reguli. Astfel, fiecare unitate administrativ teritorială va asigura surselor şi rezervelor de apă necesare alimentării autospecialelor de intervenţie în caz de incendiu. Este interzisă arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale. De asemenea, în pădure este interzisă utilizarea focului deschis în afara locurilor special amenajate, aruncarea la întâmplare a ţigărilor şi chibriturilor aprinse, precum şi parcarea autoturismelor, instalarea corturilor şi a suprafeţelor de picnic în afara locurilor special amenajate în acest sens. O altă măsură priveşte restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălzirii excesive. Totodată, este necesară asigurarea protejării, faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune. Nu în ultimul rând, părinţii sunt sfătuiţi să-şi supravegheze în permanenţă copiii, pentru a preîntâmpina posibilitatea ca aceştia să se joace cu focul şi să stârnească un incendiu.

Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here