Sfârşit de an greu pentru angajatorii gorjeni

401
muncitoriÎn cursul lunii noiembrie a.c., reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj au efectuat 255 de controale şi au aplicat 119 sancţiuni contravenţionale în valoare de 148.500 lei. Principalele motive pentru aplicarea amenzilor s-au referit la muncă fără forme legale de angajare, nedepunerea la inspectorat a unor documente, netransmiterea în termenul legal a registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, instruirea necorespunzătoare a personalului.

Acestora li s-au adăugat şi neefectuarea controlului medical periodic, neasigurarea dispozitivelor şi a echipamentelor de muncă, neefectuarea evaluării riscurilor.

De asemenea, inspectorii din cadrul Comparti-mentului Control Relaţii de Muncă şi Consultanţă au controlat 163 de angajatori, aplicând, pentru deficienţele constatate, 96 de sancţiuni, dintre care 16 pentru munca fără forme legale de angajare, însumând 28.500 lei. „Angajatorii amendaţi aveau la lucru 19 persoane fără acte de angajare, dintre care 8 femei”, ne-a declarat Gheorghiţă Cusma, purtătorul de cuvânt al ITM Gorj.
Totodată, pe parcursul lunii trecute s-au înregistrat 32 de scrisori şi sesizări adresate direct ITM Gorj cât şi cele remise de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Inspecţia Muncii, şi alte instituţii. De altfel, au mai fost înregistrate şi 10 accidente de muncă din care unul a fost mortal, restul soldându-se cu incapacitate temporară de muncă. Printre cauzele de producere a acestora putem enumera instruirea necorespunzătoare, căderi de la înălţime sau de la acelaşi nivel, neutilizarea echipamentului individual de protecţia muncii, neevaluarea tuturor riscurilor pentru fiecare loc de muncă. Domeniile în care au fost înregistrate accidentele au fost în producerea energiei electrice, exploatarea cărbunelui şi în construcţii.
Primele zile din decembrie s-au lăsat cu amenzi
Munca la negru a fost sancţionată de inspectorii de muncă şi în primele zile ale lunii decembrie. În urma efectuării a 15 controale pentru depistarea muncii la negru, două societăţi care aveau două persoane fără forme legale de angajare au fost sancţionate contravenţional cu suma de 3.000 lei. În total, reprezentanţii ITM Gorj au aplicat până la data de 4 decembrie, 12 sancţiuni pentru un număr de cinci angajatori, dintre care şase amenzi în valoare de 17.000 lei.
Alte amenzi în valoare de 6.000 lei au fost aplicate pentru trei persoane juridice deoarece nu respectau prevederile legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. ITM Gorj a mai derulat şi alte acţiuni precum mai multe controale privind respectarea prevederilor legale în sectoarele comerţ, industrie, transporturi, construcţii, dar şi supravegherea unor pieţe aflate în domeniul de competenţă al Inspecţiei Muncii.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here