Sfântul Nicolae a trăit în secolul al III-lea d.H. Părinţii săi, Teofan şi Nona, erau oameni foarte bogaţi şi buni creştini. Încă de mic copil, Nicolae a arătat credinţă în Dumnezeu şi cumpătare. Tradiţia spune că, fiind mic, sugea numai din sânul drept. Când s-a făcut mare, în loc să meargă la petreceri ca alţi tineri de seama lui, se ruga şi căuta să-i ajute pe cei nevoiaşi sau suferinzi.
Unchiul său, episcopul cetăţii, a văzut că este vrednic de a-i urma şi, atunci când i-a venit vremea, l-a chemat la el şi i-a predat misiunea lui. Nicolae care era foarte modest, la început a încercat să refuze, dar episcopul i-a spus că aceasta este porunca lui Dumnezeu şi atunci el a primit şi a luat slujba. Tot în acea vreme, părinţii lui au fost chemaţi la Domnul, întrucât cetatea lor era bântuită de ciumă. Episcopul l-a îndemnat să meargă acasă şi să vadă ce poate face cu averea mare rămasă după urma lor. Nicolae a spus că va vinde tot, iar cu banii îi va ajuta pe cei săraci şi necăjiţi. Aşa a făcut şi a început să-şi îndeplinească promisiunea prin fapte bune. În acel oraş era un om bogat care ducea o viaţă fericită împreună cu familia lui şi cu cele trei fete foarte frumoase pe care le avea. Dar, din nefericire, el a pierdut toată avuţia şi nu mai avea din ce se întreţine nici el nici familia. Fetele s-au oferit să lucreze broderii şi ţesături pe care să le vândă şi astfel să poată trăi. Tatăl însă le-a spus că nu se poate, întrucât ele nu sunt obişnuite cu aşa ceva şi în curând frumuseţea lor se va ofili. Mai bine să încerce să o valorifice pe aceasta, căutându-şi prietenii printre bărbaţii bogaţi ai oraşului care le vor acoperi de daruri. În timp ce ei vorbeau, s-a auzit un zgomot la uşă. Crezând că este vreun răufăcător, tatăl a alergat afară, dar pe prag a găsit o pungă cu galbeni, şi a văzut pe cineva care se îndepărta repede. Fugind după el a văzut că este Nicolae. A căzut în genunchi şi i-a mulţumit că l-a scăpat de nevoi şi nenorocire. Sfântul l-a ridicat, i-a spus că nu trebuie să-i mulţumească lui, ci lui Dumnezeu şi i-a recomandat să nu mai spună nimănui, deoarece aşa a poruncit Iisus celor ce fac milostenii: “să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta”. A făcut multe alte fapte bune, încât i s-a dus vestea până în cetatea Ligiei. Aici era un loc vacant de Mitropolit, dar ierarhii nu erau de aceeaşi părere în privinţa alegerii. Într-o noapte, au visat un înger care le-a spus că va fi mitropolit cel ce va veni a doua zi primul la biserică şi care se numeşte Nicolae. Ierarhul cel mai de seamă s-a dus a doua zi în zori şi a început să aştepte în faţa bisericii. Era mare frig şi el era bătrân, încât aproape îngheţase când s-a apropiat de el un bărbat. Văzându-l pe ierarh înfrigurat, l-a îmbrăcat în haina sa, i-a luat mâinile şi i le-a încălzit într-ale sale şi a început să-i vorbească blând pentru a-l încuraja. Întrebat, a spus că el este slujitorul lui Dumnezeu, Nicolae. Atunci au venit şi ceilalţi ierarhi şi i-au spus că el este cel ales. Nicolae le-a spus că nu este vrednic de această cinste înaltă, dar ei i-au spus despre visul care l-au avut de la Dumnezeu şi atunci a primit, devenind Arhiepiscopul Mirelor Ligiei, şi continuând să-i ajute pe oamenii săraci şi aflaţi în nevoi de tot felul. Când au început persecuţiile împăraţilor Maxenţiu şi Diocleţian, a fost şi el dus în temniţă, unde a stat până ce împăratul Constantin cel Mare a dat edictul de la Milan în anul 313, prin care creştinismul a devenit religie acceptată de stat. Sfântul Nicolae a luat parte la Sinodul din Niceea din 325, unde a fost combătut Arie şi erezia sa (el nu recunoştea divinitatea Mântuitorului). Sfântul Nicolae a fost foarte intransigent şi combativ împotriva lui Arie. După tradiţie, pe acesta l-a pălmuit iar pe cei mai înverşunaţi în necredinţa lor, sfântul îi lovea cu vărguţa peste degete, simbol respectat şi acum, copiii care au mai făcut şi greşeli primind de Moş Nicolae pe lângă dulciuri şi o nuieluşă. După o legendă veche, sfinţii Nicolae şi Cassian au fost odată chemaţi să se înfăţişeze de grabă în faţa lui Dumnezeu. S-au pregătit repede, au îmbrăcat veşminte noi şi frumoase şi au pornit. Pe drum însă, au văzut un biet om a cărui căruţă se împotmolise în noroiul care era foarte mare. Căruţaşul îşi îndemna animalele şi în acelaşi timp împingea şi el din toate puterile, dar vehiculul nu se mişca. Sfântul Nicolae, văzând cele ce se petrec, s-a dus repede în acel loc, şi-a suflecat mânecile, şi-a ridicat poalele anteriului şi a pus umărul să împingă. Sfântul Cassian, neliniştit, a strigat câtre sfântul Nicolae că vor întârzia şi că îşi va murdări hainele, dar el nu mai auzea nimic preocupat să scoată din noroi căruţa. Şi a reuşit, dar au ajuns la întâlnire târziu şi Nicolae cu hainele nu numai murdare ci şi sfâşiate în unele locuri. Dumnezeu când i-a văzut, l-a salutat cu răceală pe Cassian în schimb pe Nicolaie l-a îmbrăţişat şi l-a lăudat pentru fapta sa. Le-a spus apoi că drept răsplată, sfântul Nicolae va fi serbat în fiecare an iar numele său va fi purtat de foarte mulţi oameni pe când sfântul Cassian va fi serbat doar o dată la patru ani. Aşa cum spune şi numele, Sfântul Nicolae este un învingător al tuturor greutăţilor şi relelor vieţii. El este cel care îi ajută pe săraci şi pe cei nefericiţi. Dă zestre fetelor sărace, îi ocroteşte pe copiii orfani şi pe bătrânii părăsiţi. Exemplul său trebuie să ne îndemne şi pe noi să luptăm împotriva tuturor răutăţilor, mai ales în actualele condiţii ale vieţii noastre plină de dificultăţi. După moartea sa, Sfântul Nicolae a fost canonizat iar osemintele sale au devenit moaşte sfinte. Mâna sa dreaptă se află la Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, fiind adusă acolo de domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Predica preotului paroh Ion D. Băluţanu
