Sfântul Augustin şi credinţa lui nestrămutată în puterea Lui Dumnezeu! – ,,Dumnezeu este ascuns în poruncile Sale, iar cei ce-L caută, Îl găsesc doar în măsura împlinirii lor”!

468

Strălucit Episcop al Bisericii, propovăduitor şi tâlcuitor cu multă dăruire al cuvântului lui Dumnezeu, Fericitul Augustin, prin toată lucrarea sa teologică, scriitoricească și oratorică, s a străduit să revizuiască în mod critic uriașa moștenire culturală a tradiției antice greco latine, integrând valorile acesteia, cu exigențele credinței creștine, în ceea ce numim a fi cultura europeană. Fericitul Augustin s-a născut la 13 noiembrie 354 în localitatea Tagaste (Algeria) din regiunea africană Numidia, părinţii săi fiind Patrichie şi Monica, oameni modeşti şi evlavioşi care făceau parte din clasa de mijloc, ocupându-se cu agricultura. Alături de fratele şi sora sa mai mică, Augustin a primit din partea mamei o educaţie creştină, fără însă a fi botezat din cauza convingerilor încă păgâne ale tatălui Patrichie! Fericitul Augustin a fost dintru început o fire studioasă, remarcându-se prin inteligenţă şi perspicacitate, mai întâi în localitatea natală, apoi la Cartagina, unde a venit pentru studiu de la vârsta de 16 ani. Fire aprinsă, tânărul Augustin s-a îndrăgostit de o fată cartagineză, cu care a avut un fiu şi aproape paisprezece ani au vieţuit cei doi alături, însă, firea vulcanică a tânărului a început să se tempereze, fiind dominată de responsabilitate şi de o neîndoielnică aplecare spre studiu. Aceasta este perioada în care Sfântul Augustin descoperă filosofia lui Cicero, un fapt care momentan îl îndepărtează de credinţa creştină, apropiindu-l de maniheism (contrastul dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric). După finalizarea studiilor sale, Sfântul Augusin a fondat mai multe şcoli de studiu la Tagaste, Cartagina şi apoi la Roma, unde a venit cu întreaga familie, deşi, ideile sale maniheiste au pălit vizibil în disputa cu mai vechii manihei din Cetatea Eternă, determinându-l să renunţe la această erezie!

,,Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască mai multe bunătăţi decât ceri tu”!
Aşadar, între Părinţii Bisericii din primul mileniu creştin, Fericitul Augustin, Episcopul Hiponei, prin predicile şi operele lăsate, se descoperă a fi o personalitate originală, cu o reputaţie greu de egalat şi cu toate că nu avea ironia lui Asterie al Amasiei, nici realismul expresiv al Sfântului Ioan Hrisostom, s-a dovedit a fi departe de solemnitatea ecleziastică a Sfântului Ambrozie! De asemenea, se pare că nu aflăm la el nici urmă din maiestatea cuvântului lui Leon cel Mare, dar, în schimb, prin siguranţa şi precizia verbului său, marele teolog depăşeşte pe mulţi dintre Părinţii Bisericii Creştine, atât Apusene, cât şi Răsăritene! Ca ucenic al Sfântului Ambrozie de Milan, putem spune că reconvertirea sa la creştinism a venit în primul rând prin fierbinţile lacrimi şi rugăciuni ale maicii sale, Monica, dar şi prin apropierea de Sfântul Ambrozie al Mediolanului, în relaţia cu acesta ajungând în contextul instalării sale ca profesor de retorică la Milano. Deci, prima etapă notabilă în această paternitate duhovnicească a fost Botezul, iar, în cel de-al doilea rând, începând să aprofundeze scrierile pauline, Fericitul Augustin ajunge la concluzia că trebuie să adopte limpezimea castităţii, de aceea, a lăsat soţia ca să se întoarcă înapoi în Africa, împreună cu mama şi cu fiul său, retrăgându-se în contemplaţie într-un loc ferit de lângă Milano, nu înainte de a părăsi catedra de retorică! Dar, deodată, hotărât să meargă înapoi în Africa, Fericitul Augustin o pierde pe mama sa pe neaşteptate şi mai zăboveşte la Roma pentru cercetare, după care a urmat o scurtă vizită la Tagaste şi în cele din urmă s-a mutat definitiv la Hipona, unde a fost rânduit ca episcop al comunităţii, ocupând tronul înaintaşului său, Valerie. Cu acribie şi cu multă dăruire, din postura de episcop, Fericitul Augustin începe să-şi scrie celebrele capodopere: «Confessiones» („Confesiunile”) şi «De civitate Dei» („Despre cetatea lui Dumnezeu”), dovedindu-se un teolog excepţional, motiv pentru care ajunge să fie declarat «doctor al Bisericii Apusene», lucru care îi va atrage, în cele din urmă invidie şi reproşuri! Astfel, a combătut rând pe rând maniheismul, donatismul şi pelagianismul, deoarece, Fericitul Augustin a ştiut să pună o bază solidă pentru teologia creştină, reuşind să formeze prin erudiţia sa sutele de credincioşi care îi treceau pragul şi îi cereau sfaturi duhovniceşti! Pregătirea sa apologetică iese la lumină în contextul răscoalei generalului Bonifacius, din 427, iar, într-un context istoric mai amplu, Sfântul Augustin are o primă dispută cu erezia ariană. După ce a îndepărtat orice urmă de îndoială dogmatică, Fericitul Augustin s-a combătut în spaţiul public cu păgânii, reuşind să scrie mai mult şi să predice ideile sale! La finele lunii august, în ziua de 28 a anului 430, Sfântul Augustin a plecat din această lume pentru a merge să sălăşluiască pentru totdeauna în patria cerească a Lui Dumnezeu! A fost înmormântat în Hipona (Algeria), mai târziu, sfintele sale moaşte ajungând în Sardinia, fiind în cele din urmă transferate, în anul 725, în Biserica «Sfântului Petru» din Pavia. Aşa cum am spus, «Confesiunile» şi «Cetatea lui Dumnezeu» sintetizează opera Sfântului Augustin, care cuprinde numeroase scrieri teologice, apreciate de către contemporani ca fiind extrem de valoroase pentru tradiţia Bisericii Apusene. «Cetatea lui Dumnezeu» este o lucrare complexă, alcătuită din 22 de cărţi, iar, scrierea lor a început în anul 413, fiind finalizate în anul 426. Principala direcţie apologetică pe care o regăsim în aceste lucrări este opoziţia categorică dintre creştinism şi păgânism. De asemenea, Sfântul Augustin abordează şi problema teologică a providenţei, ca element-cheie în formarea şi dezvoltarea Imperiului Roman. Astfel, datorită acestei minunate realizări teologice, conţinutul său s-a transformat într-un model duhovnicesc şi sursă de inspiraţie pentru numeroşi oameni ai Bisericii! În schimb, «Confesiunile» sau «Mărturisirile», constituie o retrospectivă evaluată şi evoluată în limbaj teologic. În final, să spunem că Fericitul Augustin îşi mărturieşte înaintea lui Dumnezeu toate păcatele şi neîmplinirile sale sufleteşti de-a lungul timpului, după care continuă cu povestirea căutărilor sale duhovniceşti, relatând unele amănunte despre întâlnirea providenţială pe care a avut-o la 29 de ani cu Ambrozie, Episcopul Milanului, înainte de a ajunge să fie rânduit episcop la Hipona! Ultimele patru capitole din această lucrare însumează profunde abordări teologice despre păcat, despre primirea noastră înaintea lui Dumnezeu prin Taina Spovedaniei, despre credinţă şi întărirea omului prin credinţă, într-o lume care cade uşor pradă patimilor bogăţiei materiale şi plăcerilor de tot felul, acelea care înstrăinează omul şi îl ademenesc spre rătăcire!
HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here