După întoarcerea Sa de la templul din Ierusalim, unde rămasese, la doisprezece ani, Domnul Iisus s-a aflat în Galilea, în cetatea Nazaret, unde a crescut, tăinuindu-Şi înantea oamenilor puterea şi înţelepciunii Sale, până la treizeci de ani că necuviinţă se socotea la iudei, ca cineva, înainte de treizeci de ani să ţină rânduială de dascăl sau de preot.
Pentru aceasta şi Hristos, până la atâţia ani, nu a început propovăduirea Sa. Şi vieţuia în Natzaret cu Preacurata Maica Sa şi cu Dreptul Iosif, care era tâmplar, până ce acela a fost viu, cu care împreună se şi ostenea la lucrurile tâmplăriei. Iar murind acela, singur lucra cu mâinile Sale, câştigându-şi hrana lui şi a Preacuratei Maicii Sale, din osteneala mâinilor, ca să ne înveţe pe noi a nu ne lenevi, nici a mânca pâinea în zadar. Şi împlinindu-se acei treizeci de ani şi vremea dumnezeieştii Lui arătări venind, ca să se arate lui Istrael, cum zice Scriptura, atunci a venit cuvântul lui Dumnezeu către Ioan, fiul lui Zaharia, în pustie, trimiţându-l pe el ca să meargă şi să înceapă a boteza cu apă. Şi a dat lui şi un semn încredinţat, după care putea să cunoască pe Mesia, Cel ce atunci venise pe lume, precum singur Botezătorul ne spune, zicând: ,, Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis mie: Deasupra Căruia vei vedea Duhul, pogorându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt.” Deci, ascultând Ioan cuvântătorul lui Dumnezeu, a venit în partea Iordanului, propovăduind botezul pocăinţei, întru iertarea păcatelor, el fiind acela de care zisese proorocul Isaia mai înainte: ,, Eu sunt glasul celui ce strigă în pustie: Gătiţi calea Domnului, drepte faceţi cărările Lui.” Şi ieşeau la dânsul oamenii din toată latura Iudeii şi a Ierusalimului şi se botezau în râul Iordanului, de la dânsul, mărturisindu-şi păcatele lor. Atunci, a venit şi Iisus din Galileea la Iordan, către Ioan, ca să se boteze de la dânsul. Şi era vremea când Ioan spusese poporului, zicând: ,, Vine după mine, Cel mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic să-I dezleg curelele încălţămintelor Lui. Că eu v-am botezat cu apă, iar Acela vă va boteza cu Duhul Sfânt.” Deci, a venit atunci şi Iisus să se boteze, măcar că nu îi trebuia botezul, ca unul ce era curat şi nespurcat, şi din Preacurată şi Preasfinţită Maică-Fecioară se născuse, fiind El şi Izvorul a toată curăţenia şi sfinţenia. Însă, ca Cel ce a luat asupra Sa păcatele a toată lumea, ca Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii, a venit la râu, ca să le spele pe ele cu botezul pocăinţei. A venit la ape ca sfinţeasca firea apelor, a venit să se boteze, ca să ne gătească nouă scăldătoarea Sfântului Botez, la Ioan a venit, ca să fie pentru dânsul martor nemincinos, ca unul ce a văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste El, Care se boteza, şi glasul Tatălui, de sus a auzit. Şi L-a cunoscut Ioan cu Duhul şi se apăra zicând: ,, Eu am trebuinţă să mă botez de la Tine şi Tu vii la mine! „ Că Ioan avea trebuinţă, cu adevărat, de botezul Cel de la Domnul, ca cela ce era în păcatul neascultării, cel adus de Adam asupra a tot neamul omenesc. Iar Domnul a zis către dânsul: ,,Lasă acum, că aşa se cade nouă a împlini toată dreptatea.” Ca şi cum ar fi zis: ,,Mi se cade Mie să împlinesc şi această poruncă a lui Dumnezeu.” Că poruncă a Lui era cu adevărat botezul lui Ioan, precum înţelege Sfântul Ioan Gură de Aur. Şi s-a botezat, Iisus, de treizeci de ani fiind, de vreme ce, la vârsta de treizeci de ani, omul se pleacă cu lesnire către tot păcatul. Că grăieşte Sfântul Ioan Gură de Aur:,, Cea dintâi vârstă a copilăriei are multă neştiinţă şi nebunie; cea de a doua vârstă a tinereţilor, cu poftă trupească se aprinde; iar cea de treizeci de ani, vârsta bărbatului desăvârşit, aceasta robeşte pe om tuturor păcatelor. Deci pentru aceasta şi Hristos Domnul a aşteptat până la această vârstă cu Botezul, ca la toate vârstele să împlinească voia Domnului şi sfinţească firea noastră şi să ne dea putere ca să biruim patimile şi să putem scăpa de păcatele cele de moarte. Iar, după Botezul Său, Domnul a ieşit îndată din apă. Şi, ieşind Domnul din râu, i s-au deschis Lui cerurile, strălucind de sus o lumină în chip de fulger şi Duhul lui Dumnezeu spre Domnul, Cel ce S-a botezat, s-a pogorât ca un porumbel. Căci precum în zilele lui Noe, micşorarea apelor a vestit-o o porumbiţă, tot aşa şi aici, micşorarea păcatului s-a vestit cu asemănarea porumbelului. Şi Duhul Sfânt S-a arătat sub această asemănare, fiindcă această pasăre este curată şi iubitoare de oameni şi blândă şi fără răutate şi la loc urât nu stă. Aşa, şi Duhul Sfânt, este izvor al curăţiei, izvor adânc al iubirii de oameni, învăţător al blândeţilor, vistier al bunătăţilor, şi fuge de la cel ce se tăvăleşte în mocirla păcatului, fără de pocăinţă. Şi pogorându-se Duhul Sfânt, ca un porumbel, peste Iisus Hristos, s-a auzit un glas din cer, zicând: ,,Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit.” Aceluia se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor” Odată cu Botezul Domnului, prăznuim astăzi, fraţilor, şi sărbătoarea botezului nostru, al fiecăruia dintre noi. Eram nişte prunci neştiutori, când am primit Sfântul Botez. Taina Botezului, fraţilor, este, precum se ştie, cea dintâi din cele şapte Taine ale Bisericii. E Taina fără de care nu poţi fi creştin. Mântuitorul a rânduit Taina aceasta după Învierea Sa, când a zis Apostolilor Lui: ,,Mergând învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.” El ne-a pregătit această duhovnicească scăldătoare încă din ziua Botezului Său, de la Iordan. Este Taina prin care ne curăţăm de păcatul strămoşesc. Sfântul Botez nu poate fi săvârşit decât de Sfinţii Apostoli şi de urmaşii lor, episcopii şi preoţii. Numai în caz de primejdie de moarte, îl poate săvârşi orice mirean botezat, dar şi atunci dacă pruncul scapă cu viaţă- preotul trebuie să-i citească celelalte rugăciuni şi să-l facă părtaş şi celelalte Taine, care stau la poarta de intrare a omului în creştinism, adică Taina Sfintei Împărtăşanii şi Taina Ungerii cu Sfântul Mir. Unii rătăciţi de la dreapta credinţă a Bisericii Ortodoxe nu recunosc botezul copiilor. Noi însă, dreptcredincioşii, la această sfântă prăznuire a Bobotezei, ne ducem cu gândul la ziua sfântului nostru botez, fiecare pentru sine şi toţi laolaltă, şi-L rugăm pe Dumnezeu, de fiecare dată să ne spele din nou, duhovniceşte, de toate pornirile firii noastre păcătoase, omorând pe omul cel vechi din noi, şi să ne dăruiască harul, puterea şi bucuria să ne simţim şi să fim o făptură nouă cu adevărat, prin harul şi prin împreună-lucrarea cu noi a Duhului Domnului nostru Iisus Hristos. Amin!
Preot Iconom Stavrofor, Dumitru Dumitraşcu
