Sf. Ier. Nicolae şi asumarea riscului de a spune adevărul şi de a combate ereziile – „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat”!

677

Sfântul Ier. Nicolae era o fire blândă, fără de răutate și smerit cu duhul, ferindu-se de îngâmfare, de minciună, deoarece făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales de către Bunul Dumnezeu, s-a născut din părinţi cinstiţi şi de neam ales, drept credincioşi şi bogaţi, iubitori de credinţă, de adevăr şi dreptate, cei care i-au dat numele Nicolae, care înseamnă «biruitor de popor», deoarece cu adevărat s-a arătat biruitor împotriva răutăţii, a minciunii şi a ereziilor care denaturau credinţa, pentru a susţine Adevărul Lui Dumnezeu, spre folosul de obşte al lumii! Ca un destoinic îndreptător al credinţei, Sf. Ier. Nicolae a suferit închisoare în timpul lui Diocleţian (sec. al IV-lea), a zdrobit capiştile idoleşti din Mira și l-a mustrat pe ereticul Arie, dar, mereu a păstrat chipul blândeţii, fiind asemănat cu Moise, «cel mai blând dintre oameni», deoarece a mustrat nedreptatea săvârşită de către ighemonul Evstatiei și a împăcat poporul dintr-o cetate cu soldaţii care i-au jefuit. Fiind şi un sfătuitor al înfrânării, se spune că după naştere a stat în picioare trei ore și mânca o dată pe zi, şi atunci seara, apoi, a împărțit averea sa săracilor, purtând o vestimentaţie simplă şi viețuind într-o locuinţă modestă, pentru că mult preţuia darurile izvorâte din sărăcie, etalând o fire smerită, atunci când a scăpat pe nişte egipteni care s-au rugat lui, iar, când aceștia l-au căutat în biserica sa, el s-a ascuns de ei!

,,O! Fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor”!
Sfântul Ier. Nicolae, luptând cu mult curaj împotriva ereticilor, s-a dovedit un plinitor al Evangheliei, deoarece L-a întrupat pe Hristos în el prin urmarea fidelă a vieţii Mântuitorului Iisus Hristos, deoarece, documentele vremii consemnează momentul când a avut o vedenie în care Hristos îi zice: „Nicolae, să intri în nevoinţa poporului, dacă doreşti să fii de Mine încununat” şi faptul că a făcut mai multe minuni, printre care: izbăvirea de la înec a unui credincios şi aducerea lui în casă cu hainele ude, aducerea din robie a lui Vasile fiul lui Agricola care fusese răpit de saracini, aducerea vasului cu grâne din Italia din timpul secetei, când le-a izbăvit pe cele trei fete de la prostituţie, faptă făcută în taină, iar, tot în mod tainic aduce daruri copiilor! Deci, avea virtuţi alese precum bunătate, înțelepciune, demnitate, discernământ, dărnicie, viață curată, pe care le va închina Lui Dumnezeu, pentru a sluji cu multă râvnă, iubind credința şi ajutorarea semenilor aflați în grele neajunsuri! Pentru toţi era un semn divin faptul că a fost rânduit, adică înscăunat arhiepiscop, când a apărat credința luptând cu ereziile și idolii păgânilor, motiv pentru care a fost întemnițat în anul 305. Dar, Domnul a lucrat în istorie și a trimis după atâtea suferințe și moarte pe Sfinţii Împăraţi Constantin cel Mare (305-335) și mama sa Împărăteasa Sf. Elena (248 – 329), ca lumea să audă de Iisus Hristos. Se spune că atunci au ieșit din temnițe toți cei care Îl mărturiseau pe Domnul și purtau pe ei ca și Sf. Nicolae semnele suferințelor, ale mutilărilor, ca un teolog desăvârşit, un trăitor întru Domnul, un ascet şi un om providențial pe care-l respectă și îl iubește toată creștinătatea, constituind modelul credinței și întrajutorării! Ca un iubitor al dreptăţii şi al adevărului, Sf. Ier. Nicolae a participat la Sinodul I Ecumenic de la Niceea (325) prezidat de împăratul Constantin şi a apărat credinţa cea adevărată, înfruntându-l pe nerușinatul eretic Arie, care contesta dumnezeirea Fiului Tatălui ceresc! Astfel Sf. Ier. Nicolae a vorbit despre Maica Domnului care L-a născut pe Pruncul Iisus, și auzind obrăznicia ereticului, i-a dat o palmă spre surprinderea sinodalilor și a împăratului, care au poruncit ca să nu mai slujească! Iar, pentru a nu tulbura şedinţa Sinodului Ecumenic, Sf. Ier. Nicolae a fost închis, dar, în temniţă a venit în chip miraculos Mântuitorul Hristos şi Maica Domnului, care l-au întrebat, din ce cauză se află acolo întemniţat: «Din cauza dragostei mele faţă de Voi!», dar, în toiul nopţii, Sfântul a primit Evanghelia și omoforul slujirii în chip minunat, după cum este zugrăvit în scena păstrată într-o frescă din «Panagia Sumela» din Trabzon, la Mânăstirea cu hramul «Sf. Ierarh Nicolae» (Turcia), acesta fiind semnul recunoaşterii demnităţii de episcop, iar, apoi, liniştindu-şi cugetul a citit până dimineaţa din Cartea Sfântă. În acel moment, l-au aflat în rugăciune paznicul şi ceilalţi episcopi care au văzut minune şi toţi au rămas într-o comuniune.

,,Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere”!
Pentru Sf. Ier. Nicolae, asumarea riscului de a spune adevărul şi de a combate ereziile, ne conduce la concluzia că «uneori, oamenii nu vor să audă adevărul, deoarece nu vor să le fie distruse iluziile», mai ales că prin forţa cuvântului care descătuşează adevărul, un martir a reuşit să-şi pună şi ştreangul, dar şi sabia la gât, să se crucifice şi să-şi dea foc singur pentru a combate ereziile! De multe ori, a vorbi despre adevăr este ca și cum ai striga într-o peșteră vastă. Nu poate să ajungă vorba până la urechile surzilor, iar, «cine caută adevărul îşi asumă riscul de a-l găsi», tocmai pentru a desluşi înţelesul faptului că adevărul cântăreşte greu pe sufletul unui om! Ca un fel de concluzie, cine spune minciuna, întâi obrazul își rușinează, iar mai pe urmă sufletul își ucide! Aşadar, din aplecările Sf. Ier. Nicolae şi asumarea riscului de a spune adevărul şi de a combate ereziile, putem afla că sfântul cel îmbunătăţit şi curat, având în sine Duhul Lui Dumnezeu, se arăta cu totul duhovnicesc, arzând cu duhul şi slujind Domnului cu frică, încât nu se vedea la dânsul niciun fel de nărav tineresc, nesăbuit, ci numai obiceiurile omului bătrân pentru care tuturor s-a făcut minunat şi slăvit pentru curaj şi pentru demnitate! Căci, precum omul cel bătrân, dacă are obiceiul celor tineri, este luat în râs de toţi, tot aşa şi tânărul, dacă are năravul celui bătrân, se cinsteşte de toţi cu mirare; pentru că sunt nepotrivite tinereţile pentru bătrâneţe, dar cinstite şi frumoase sunt bătrâneţile în tinereţe. Deci, primind episcopul pe «tânărul bătrân», care avea înţelepciunea ca o cărunteţe şi viaţa cea mai curată, l-a suit pe treptele cele sfinţite ale preoţiei şi ale curajului de a combate ereticii, iar când s-a hirotonit, episcopul întorcându-se către poporul care era în biserică şi umplându-se de Duhul Sfânt, a proorocit zicând: «Iată, fraţilor, văd un nou soare răsărind marginilor pământului, arătându-se către cei întristaţi ca o milostivă mângâiere. O! Fericită este turma care se va învrednici a avea pe acest păstor! Căci acesta va paşte bine sufletele celor rătăciţi şi la păşunea bunei credinţe îi va aduce pe dânşii; apoi se va arăta şi ajutător fierbinte celor ce sunt în nevoi», mai ales că această proorocire s-a împlinit mai pe urmă! Deci, primind Sfântul Nicolae asupra sa treapta preoţiei, adăuga osteneală la osteneală, petrecând în post şi în neîncetate rugăciuni, iar cu trupul său cel muritor sârguindu-se a urma celor fără de trupuri, în acest fel, vieţuind întocmai ca îngerii, din zi în zi înflorea mai mult cu podoaba sa cea sufletească şi se arăta vrednic de cârmuirea Bisericii. În concluzie, prin ochiul cel zavistnic al diavolului celui viclean, care niciodată nu încetează a ridica război asupra robilor lui Dumnezeu, nerăbdând a vedea credinţa cea bună înflorind în oameni, satan a ridicat prigoană asupra Bisericii lui Hristos, prin păgânii împăraţi ai Romei, Diocleţian şi Maximian. De la ei a ieşit atunci poruncă prin toată lumea, ca toţi credincioşii să se lepede de Hristos şi să se închine idolilor; iar cei ce nu se vor supune, să fie siliţi, cu chinuri, prin temniţe şi cu munci grele, apoi, în sfârşit, cu moarte silnică să fie pedepsiţi! Astfel, un vifor pustiitor degrabă a ajuns şi până în cetatea Mira, dus fiind de doritorii păgânătăţii celei întunecate, iar, Sf. Ier. Nicolae, în cetatea aceea fiind căpetenie a tuturor creştinilor, cu limbă slobodă propovăduia credinţa cea bună a Lui Hristos şi se arăta gata a pătimi pentru El. Pentru aceea a fost prins de către păgâni şi băgat în temniţă, dimpreună cu mulţi creştini. În fine, petrecând aici multă vreme, a pătimit multe rele, răbdând foame, sete şi strâmtorarea temniţei, dar, pe cei împreună legaţi îi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu şi-i adăpa cu apele cele dulci ale bunei credinţe, sporind într-nşii credinţa în Hristos Dumnezeu şi punând picioarele acelora pe temelia cea trainică a credinţei, prin asumarea riscului de a spune adevărul şi de a combate ereziile!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here