În preajma primului război mondial, la Piscoiu, preotul satului, alături de dascăl şi primar, erau apostolii comunităţii locale, îşi petreceau timpul cu ceilalţi consăteni îmbinând utilul cu plăcutul, făcând, în acelaşi timp şi educaţie.
Torsul cânepii, a inului şi a lânii se făcea mai cu spor şi într-un mod mai plăcut la şezătoare datorită atmosferei întreţinute de cântece, proverbe, jocuri, ghicitori şi de servirea băuturilor şi a prăjiturilor de casă.
În şezătoare, se realiza comunicarea unor coduri de viaţă ale satului: respectul faţă de biserică/preot, faţă de şcoală/învăţător, respectul faţă de autorităţi, reprezentate prin primar, sfaturi de credinţă, cum ar fi respectarea celor zece porunci etc.
Bătrânii erau de multe ori prezenţi la şezătoare, asigurându-se astfel transferul valorilor tradiţionale, religioase, morale şi artistice de la o generaţie la alta. Ei dădeau tinerilor sfaturi de viaţă,în vederea muncii, a căsătoriei, a creşterii copiilor, a comportării în familie şi societate.
Prezenţa lor, alături de preotul Ion C. Andrei, primarul Dumitru Golumbeanu, învăţătorii Dumitru Vintilă şi Constantin Golumbeanu, era binevenită pentru bogata lor experienţă, pentru mărturiile trecutului pe care le deţineau.
Preotul Ion C. Andrei s-a născut la Piscoiu, în anul 1900, şi este al doilea fiu, din cei şase fraţi, al lui Constantin (primul ştiutor de carte din sat) şi al Elisabetei, ţărani harnici şi iubiţi de localnici.
Este hirotonisit preot la Piscoiu, păstorind cinci decenii peste credincioşii din sat, până în anul 1979 când se pensionează, decedând în anul 1986 la vârsta de 85 de ani.
A rămas în memoria locuitorilor din Piscoiu prin şezătorile culturale pe care le-a condus cu mult drag aproape cinci decenii, prin slujbele de calitate pe care le făcea la biserică, prin dorinţa de a cunoaşte necazurile oamenilor şi harul duhovnicesc de a le alina suferinţele.
Din comitetul cultural făceau parte Leonte Golumbeanu (a adus în sat prima batoză de treierat), Gheorghe Popescu (notar), Leonte Andrei, Dumitru Vilău, Nicolae Tuţă, Constantin Golumbeanu (învăţător), Dumitru Vintilă (învăţător), Dumitru Caragescu (cantor), Haralambie Budulan, iar şezătorile se ţineau în tot timpul anului în localul şcolii primare.
A doua zi de Crăciun, la 26 decembrie 1930, programul şezătorii culturale cuprindea cântece bisericeşti interpretate de cantori şi preot („Împărate ceresc”, „Adu-ţi aminte că vei muri”, „Stai pe loc”, „Trei păstori” etc.), expunerea despre urmările beţiei, povestea „Păţania unui zgârcit”, sfaturi despre creşterea gândacilor de mătase, ghicitori, creşterea albinelor şi îngrijirea pomilor roditori.
În cursul anului, de fiecare dată, programul şezătorilor era bine întocmit, stârnind interesul celor care participau la manifestări.
Nefiind cămin cultural, casa satului cum se numeşte în Ardeal, şezătorile culturale se ţineau în clădirea şcolii, care era aproape de biserică, la programul acestora participând câteva zeci de persoane, membrii comitetului având sarcina să mobilizeze sătenii şi să le pregătească un program diversificat.
Datorită bisericii, şcolii, şezătorilor culturale şi a altor manifestări la care lua parte comunitatea locală, viaţa curge în acest ţinut gorjenesc, Piscoiu, în ciuda vicisitudinilor istoriei, într-o lume a globalizării problemelor fundamentale ale umanităţii şi a creşterii rapide a interdependenţei dintre persoane, grupuri sociale, cei tineri iau locul celor vechi, iar noi nu trebuie să uităm înaintaşii (pentru că pentru oameni s-a jertfit Domnul nostru Iisus Hristos) şi faptele lor, „templele duhovniceşti” cum le numea Sfântul Ioan Gură de Aur, altfel faptele s-ar pierde şi am rămâne fără istorie, fără trecut şi viitor.
Profesor, Gheorghe Sinescu
