Sexagenară accidentată pe trecerea de pietoni

284

O bătrână în vârstă de 63 de ani a ajuns la spital după ce a fost lovită de o maşină în timp ce traversa strada pe o trecere de pietoni. Accidentul s-a produs în apropierea Gării din Târgu-Jiu. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, poliţiştii continuând în prezent cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.

Ieri dimineaţă, în jurul orelor 09:28, Politia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin Numărul Unic de Urgenţă 112 de un participant la traficul rutier cu privire la faptul că pe str. Nicolae Titulescu a avut loc un eveniment rutier soldat cu rănirea unei bătrâne în vârstă de 63 de ani. Din primele cercetări, se pare că sexagenara traversa strada pe o trecere de pietoni atunci când a fost accidentată de o maşină care oprise să îi acorde prioritate, dar care a fost lovită din spate de alt autoturism. „În urma primelor cercetări efectuate de echipa operativă constituită la nivelul Poliţiei municipiului Târgu-Jiu – Biroul Rutier s-a stabilit că E.E., de 24 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce conducea un autoturism pe str. Nicolae Titulescu, din direcţia Autogară spre centru, nu a păstrat o distanţă de siguranţă faţă de autoturismul din faţa sa condus de P.M., de 52 ani, din Târgu-Jiu, care oprise pentru a acorda prioritate de trecere unui pieton care se angajase în traversarea străzii regulamentar prin loc marcat şi semnalizat corespunzător. În urma impactului a rezultat accidentarea pietonului, L.G., de 63 ani, care a fost transportat cu ambulanţa la Secţia U.P.U a Spitalului Judeţean Târgu-Jiu pentru îngrijiri medicale”, a anunţat Romina Dochian, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind însă negative. Poliţiştii continuă cercetările pentru lămurirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here