Sexagenar, lovit cu bestialitate de fiul său

304

tentativa omor catunele 2Un gorjean de 65 de ani a ajuns marţi în stare gravă la spital după ce a fost lovit cu bestialitate de către propriul său fiu. Acesta din urmă este acum cercetat pentru tentativă de omor calificat, pe numele său fiind emis ieri mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Un conflict mai vechi legat de gardul dintre gospodăriile acestora. Aceasta pare să fie motivul care l-a determinat pe bărbatul de 36 de ani să-şi lovească tatăl cu atâta furie încât l-a băgat în spital. Bătrânul a fost internat marţi, 1 octombrie, la Spitalul Municipal Motru, prezentând mai multe leziuni în zona capului, fiind ulterior transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu. Medicii şi-au dat seama că acesta a fost bătut iar poliţiştii care au preluat cazul au stabilit că vinovat este chiar fiul victimei. „Având în vedere că existau suspiciuni cu privire la împrejurările în care bărbatul a suferit aceste leziuni, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj s-a constituit o echipă operativă complexă formată din poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic. Pe parcursul activităţilor de cercetare şi investigaţiilor efectuate sub directa coordonare şi supraveghere a unui procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a constatat că, în jurul orelor 15:20, victima M.C. a avut un conflict spontan, în faţa locuinţei sale, cu fiul său M.S.D., de 36 ani, din aceeaşi localitate, acesta din urmă aplicându-i lovituri multiple în zona capului. În urma loviturilor primite, victima a suferit leziuni ce i-au pus în pericol viaţa”, a declarat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj, adăugând că starea victimei este una foarte gravă, bătrânul fiind transferat în comă la Spitalul Nr. 1 din Craiova. Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj pentru audieri, acesta fiind iniţial reţinut pentru 24 de ore.

29 de zile de arest preventiv

Bărbatul a fost prezentat ieri Tribunalului Gorj iar pe numele său a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor calificat. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare a suspectului. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să stea în spatele gratiilor între 7 şi 12 ani, precum şi interzicerea unor drepturi civile.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here