Serviciul de Medicină Legală Gorj, întârzie raportul autopsiei victimei criminalului Mustaţă

288

Urmărirea penală a criminalului Ion Daniel Mustaţă, de la Peştişani, cel care l-a ucis pe tânărul Valeriu Cartianu, lovindu-l cu o halbă în cap, nu a putut fi finalizată de aproape o lună şi jumătate. Deşi crima a avut loc în ultima săptămână a lunii aprilie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj ţin ancheta în stand-by. Asta, în lipsa raportului de constatare medico-legală a cadavrului victimei, nerealizat de Serviciul de Medicină Legală Gorj, dar şi a raportului de expertiză medico-legală serologică, neeliberat de către Institutul de Medicină Legală Craiova. Din acest motiv, Parchetul Judeţean Gorj a solicitat, luna trecută, prelungirea cu 30 de zile a duratei arestării preventive a inculpatului Mustaţă.

Fapta lui Ion Daniel Mustaţă, petrecută într-un bar din Peştişani la data de 25 aprilie, a înfiorat localnicii comunei, mai ales că urmare a gestului incredibil al criminalului, Valeriu Cartianu, în vârstă de doar 20 de ani, a murit la scurt timp după ce a fost lovit cu o halbă de bere în cap. Mustaţă a fost reţinut pentru 24 de ore, procurorul Maria Părăuşanu de la Parchetul Judeţean Gorj decizând prin rezoluţia dată pe 25 aprilie 2013 arestarea preventivă a acestuia pentru 29 de zile.
Printr-o adresă transmisă Gorjeanul, după ce în paginile cotidianului s-a publicat la rubrica “gura târgului” faptul că procurorul de caz “cocoloşeşte dosarul criminalului recidivist Mustaţă”, Parchetul Judeţean Gorj arată că urmărirea penală a criminalului bate pasul pe loc, din cauza birocraţiei de care au dat dovadă reprezentanţii Serviciului de Medicină Legală Gorj dar şi cei ai Institutului de Medicină Legală Craiova.
“Urmărirea penală nu a fost finalizată întrucât Serviciul de Medicină Legală Gorj nu a întocmit raportul de constatare medico-legală(autopsie) a cadavrului victimei Cartianu Valeriu, prin care s-a solicitat să se stabilească felul morţii, cauzele morţii, leziunile traumatice constatate, legătura de cauzalitate dintre leziuni şi deces, alcoolemia şi grupa sanguină”, se arată în documentul în cauză.

Mai multă răcoare, în lipsa expertizelor
În aceeaşi adresă, semnată de primul–procuror Gheorghe Focşan, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj aruncă vina şi spre Institutul de Medicină Legală Craiova care, la fel ca şi SML Gorj, îi ţine pe loc. “De asemenea, nu s-a întocmit raportul de expertiză medico-legală serologică de către Institutul de Medicină Legală Craiova, prin care s-a solicitat să se stabilească grupa sanguină a probelor biologice ridicate de pe corpul inculpatului, precum şi a probelor biologice aflate pe hainele şi încălţămintea purtate de inculpat în momentul comiterii faptei”, se completează în document.
Reprezentanţii Parchetului Judeţean fac public şi că, urmare a lipsei acestor expertize, procurorul de caz a cerut Tribunalului Gorj, pe 20 mai 2013, prelungirea cu 30 de zile a duratei arestării preventive a lui Ion Daniel Mustaţă. Cererea în cauză a fost de altfel admisă de această instanţă.
Cert este însă că, până la obţinerea acestor documente, paşii care trebuie urmaţi pentru trimiterea în judecată a lui Mustaţă, nu se pot parcurge, familia decedatului aşteptând un astfel de răspuns. Ca şi localnicii din Peştişani care în lipsa acestuia dau vina pe procurori, şi în mod direct pe procurorul de caz, că dosarul este întors pe toate părţile dar nu se face nimic concret în anchetă.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here