Serile la Brădiceni 2022 – Brădicenii mei arhetipali

828

1. Cochiliile îngândurărilor
Brădicenii-s un sat într-o vale cu trei râuri și trei brâuri. Printre ele ulițele cu case ale căror țigle au înverzit. Cochiliile îngândurărilor mele – călător pe sub stele – au pleznit. Ici colo zăvoaie, în care susură apele ce se-adună-n izvoare (vreo douăsprezece a numărat copilul Brâncuși Constantin), din care de-o schioapă fiind sorbeam în căușul palmelor licoarea azurie, sub plasa aurie a Cerului, de ciucurii căreia atârnă păianjenii melancoliei mele, de la cei 68 de ani împliniți.

2. Desișuri sălbatice
De jur-împrejur: dealurile, pădurile, foișoarele, pivnițele, podgoriile, livezile cu pruni, meri și peri, undeva spre Bogdănești: un saivan cu oi, drept în față; deasupra Bâlții niște grajduri cu vite; dincolo de luminiș, o poiană cu mure pe rugii-n desișuri sălbatice deasupra cărora, nopțile luna-i răsfiră părul muzical, lichefiat, iar sorii-s licăre uneori acoperite de nori…

3. Cărțile vii ale Naturii
Brădicenii-s un sat, doar atât, poate nu prea frumos dar nici prea urât, în care viețuit-am ani destui, hălăduit-am după ouă de păsări pe grui, în care, de vineri până luni, cules-am și ciuperci, și fragi, și căpșuni, pescuit-am în ostroave argintii; citit-am; pe sponci, cărți vii ale Naturii (una de Lucrețius, altă de Quasimodo); scris-am eu însumi dilogiile mele intitulate „Serile la Brădiceni”.

4. Stăpânul Ielelor
Brădicenii mei arheici seduc magistral. Iradiază-n preajmă stupi zumzăind. Corbul plutește pe plaiul Anticei Voce.
Eu eram poetul precoce, aveam și un cal alb pe care aerul blând și liniștea sacră îl reînvesteau ca Stăpân al Ielelor.
Umplutul ulcelelor cu vin era ritualul aprinderii focului getodacoelin pe vatra viitoarei Românii eroice.
– eseostudiu de Ion Popescu-Brădiceni –

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here