Sentință majorată pentru Ciupilan

1182

Procesul afaceristului Ion Rădulescu, zis Ciupilan, judecat pentru evaziune fiscală, s-a încheiat, ieri, la Tribunalul Gorj. Bărbatul care a devenit cunoscut în 2007, când şi-a comandat avion de 16 milioane euro, se află deja în penitenciar, după condamnarea într-un alt dosar. Instanța a constatat “pluralitatea de infracțiuni” și a stabilit o nouă pedeapsă în cazul său, adăugând alți câțiva ani de pușcărie. “Contopește pedepsele în cea mai grea de trei ani și șase luni de închisoare, la care se adaugă un spor de trei ani, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de șase ani și șase luni de închisoare în regim de detenție, la care se adaugă pedeapsa de 40.000 de lei amendă, corespunzătoare a 200 de zile amendă”, au stabilit judecătorii. Hotărârea nu este însă definitivă. Ciupilan se află după gratii de pe data de 24 decembrie 2015. În același dosar este judecat și Mihai Ilarie zis “Tanaca”. Anchetatorii spun că, prin operațiuni contabile ilegale, cei doi ar fi creat un prejudiciu de peste cinci sute de mii de lei. Suspiciunea este că au fost întocmite facturi false pentru transportul unor cantități mari de fier vechi. Ciupilan s-a declarat nevinovat în timpul cercetărilor. “Nu sunt vinovat. Este o greșeală de contabilitate. Am încredere în Justiție, nu am făcut nicio evaziune”, spunea Ciupilan, în momentul în care a ajuns în atenția anchetatorilor. Mihai Ilarie a primit trei ani de închisoare cu suspendare, termenul de încercare fiind de șapte ani. Inculpații mai sunt obligați și să nu fie “fondatori, asociați, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unor societăți comerciale”. Decizia poate fi atacată cu apel.

retinut parlamentarConsilier la Senat, denunțat de Ciupilan
Afaceristul Ciupilan a revenit în atenția presei, săptmâna trecută, când Vasile Zosim, consilierul parlamentar în cadrul Senatului, la Direcţia Generală de Control Juridic şi Securitate Internă, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru trafic de influență. Suspiciunea este că ar fi pretins și primit băuturi alcoolice și parfumuri, în valoare de 1.500 de lei, dar și bani de la omul de afaceri de etnie romă din Târgu-Jiu, Ion Rădulescu, zis Ciupilan, pentru a-l ajuta la încheierea unor contracte. “Procurorii efectuează cercetări într-o cauză penală, în care un funcționar public de execuție, respectiv consilier parlamentar în cadrul Senatului României, în perioada 2013-2014, ar fi pretins și primit bunuri în valoare de 1.500 de lei, lăsând să se creadă că are influență asupra conducerii unei societăți comerciale din București, pentru achiziționarea la prețuri preferențiale a unor transformatoare scoase din uz și, de asemenea, a pretins suma de 42.000 de lei, lăsând să se creadă că are influență asupra unui director comercial de la o societate din Ploiești, pentru încheierea unor contracte, având ca obiect achiziționarea unor deșeuri industriale feroase și neferoase”, a precizat Michaela Teodorescu, prim-procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj. Înainte de reținere, procurorii au efectuat percheziții în locuința bărbatului din Capitală, fiind ridicate mai multe probe din calculatorul său. Deși a recunoscut că a încasat acele sume, cu precizarea că nu a făcut promisiuni, bărbatul de 56 de ani, din București, a contestat decizia, solicitând la Curtea de Apel Craiova o măsură mai blândă. Verdictul va fi stabilit, astăzi, pentru Vasile Zosim, la Curtea de Apel Craiova.
Loredana Fîciu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here