Sens giratoriu nou, în Târgu-Jiu

387

Un nou sens giratoriu va fi amenajat în municipiul Târgu-Jiu în perioada următoare. O hotărâre în acest sens a fost adoptată în şedinţa ordinară de Consiliu Local, de la începutul acestei săptămâni. Noul sens giratoriu va fi pe Bulevardul Constantin Brâncuşi – strada Vasile Alecsandri, la intersecţia cu strada Bicaz. Potrivit proiectului de hotărâre, obiectivul de investiţii are o valoare totală de 423.207,65 de lei, suprafaţa ce va fi amenajată este de 3.140 mp, iar durata de execuţie a lucrărilor de la momentul debutului acestora va fi de 3 luni.

„Bulevardul Constantin Brâncuşi este una dintre cele mai importante artere de trafic auto ale municipiului Târgu-Jiu, componentă principală a axei rutiere ce străbate oraşul de la nord la sud. Realizarea unui sens giratoriu ar permite fluidizarea traversării intersecţiei de către autovehicule, impunând conducătorilor auto respectarea ordinii de intrare şi ieşire din intersecţie dată de sensul giratoriu şi eliminarea situaţiilor conflictuale datorate actualei structuri a intersecţiei”, se arată în referatul întocmit de reprezentanţii Serviciului Investiţii din cadrul Primăriei Municipiului Târgu-Jiu.
I.M.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here