Semnificaţia Zilei de Paşti

543

ou-de-pastePaştele este una dintre cele mai importante sărbători creştine care omagiază Învierea lui Iisus Hristos.

Pentru prima dată Paştele a fost sărbătorit în jurul anului 1400 înainte de Hristos. În această zi evreii au părăsit Egiptul cu ajutorul lui Dumnezeu. Înainte de anul 325 i.H. Paştele se sărbătorea în diferitele zile ale săptămânii, chiar şi vinerea, sâmbăta şi duminica. În acel an, s-a convocat Consiliul de la Nicaea de către Împăratul Constantin. A emis legea pascală care stabilea că această sărbătoare să aibă loc în prima duminică după lună plină de sau după echinoxul de primăvară. Astfel, Paştele trebuie sărbătorit într-o duminică între data de 22 martie şi 25 aprilie. În ce colţ din lume ai trăi, dacă eşti creştin, de Paşte sărbătoreşti, te bucuri, vrei să fii cu ai tăi, cu cei pe care îi iubeşti. Copiii sunt în al nouălea cer pentru că se înnoiesc, pentru că vor sta cu părinţii până târziu în biserică, iar imediat după Înviere vor ciocni ouă roşii şi se vor înfrupta din cozonaci. Frumoşi, îmbrăcaţi în haine noi, aşteaptă emoţionaţi, cu lumânările în mână, să vină lumina din Cer. Sărbătoarea de Paşte aduce numai bucurie şi dragoste. Cadourile oferite de Paşte semnifică purificare spirituală dar şi trupească. Iepuraşul, bomboanele de ciocolată, ouăle colorate şi alte cadouri pe care le oferim în pragul acestei sărbători sfinte, au semnificaţii încă din epoca antică. Sărbătoarea Paştelui începe în după amiaza zilei de sâmbătă, când cel mai important moment este sfinţirea apei la biserică. Se spunea că prima persoană care urmează să fie botezată cu această apă va avea noroc toată viaţa. În ziua de duminică, toţi creştinii merg la biserică cu mâncare şi vin pentru a fi sfinţite. Postul se termină oficial prin consumarea acestor bucate. Mâncarea tradiţională este cea pregătită din carnea de miel, ouăle roşii şi pască. Obiceiul de a purta haine noi în ziua de Paşte, semnifică înnoirea trupului şi a sufletului. Ciocnitul ouălor roşii se face şi el respectând anumite reguli: cel care loveşte oul spune “Hristos a Înviat”, iar cel al cărui ou este ciocnit spune “Adevărat a Înviat”.

Daniela Scafeş

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here