Semănătorul este Însuşi Dumnezeu!

116

O, Cerescule Semănător Unule Născut,
Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu,
Tu eşti pâinea îngerilor, Tu eşti hrana sufletelor celor ce flămânzesc după Împărăţia cerească!

Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXI-a după Rusalii ne dezvăluie marea taină a Cuvântului Lui Dumnezeu, acea sămânţă dumnezeiască ce poartă în sine lumina adevărului, singurul care ne poate ajuta la mântuire, pornindu-se de la felul cum va primi omul în cugetul, mintea şi inima lui această sămânţă cerească, pentru că se vorbeşte despre un om care a ieşit să-şi semene ogorul, iar seminţele pe care acesta le-a aruncat, nu au căzut numai pe pământul anume pregătit, ci au căzut lângă drum, fiind călcate şi chiar mâncate de păsări, altele au căzut pe loc pietros şi s-au uscat pentru că nu aveau umezeală, sau între spini şi bălării, pentru ca o mică parte să cadă pe pământ bun.
Sămânţa rodeşte în funcţie de pământul în care se seamănă!
Scopul pildei semănătorului este să ne înveţe că aceeaşi sămânţă rodeşte sau nu în funcţie de pământul în care se seamănă, ceea ce înseamnă că în funcţie de inima omului, mesajul lui Dumnezeu va aduce sau nu rod, dar scopul pildei neghinei este să ne înveţe că în cea mai de calitate cultură există şi buruieni, iar aceasta înseamnă că inima omului credincios va fi încercată permanent cu ispite, influenţe păcătoase, pentru a-i compromite credincioşia faţă de Domnul. Semănătorul Iisus, Care a venit pe pământ să ne propovăduiască învăţăturile mântuirii, nu a zis: „Ieşit-a lucrătorul”, ci a zis: „Ieşit-a semănătorul”, ca să arate prin aceasta că, după cum plugar adevărat este, nu cel ce are sămânţa şi nu o seamănă, ci cel ce are sămânţa şi o seamănă, tot aşa adevărat învăţător este, nu cel ce are putere de a învăţa, dar nu învaţă, ci cel ce are darul învăţăturii şi învaţă cu adevărat şi pe alţii. Ceea ce se întâmplă cu sămânţa, care se seamănă, acelaşi lucru se întâmplă şi cu cuvântul care se propovăduieşte, pentru că plugarul a semănat sămânţa, dar o parte din sămânţă a căzut în drum, iar cei care treceau pe drum au călcat-o, păsările, care zburau pe deasupra drumului, au mâncat-o. Învăţătura lui Dumnezeu propovăduindu-se, nu se lipeşte de cei fără de minte şi de înţelegere, în cei care au inimile împietrite, ea nu rămâne multă vreme, iar pe cei care sunt cuprinşi de multe griji şi pe cei iubitori de dezmierdări, învăţătura dumnezeiască îi îndeamnă la fapte bune, dar îndemnul rămâne pe loc, pentru că numai în cei care au inimă bună rodeşte din destul rodul credinţei şi ale faptelor bune, când roadele seminţelor pământeşti hrănesc trupul şi roadele învăţăturii dumnezeieşti, mântuiesc sufletul.
Sămânţa este Cuvântul Lui Dumnezeu!
Deci, tâlcuirea pildei este aceea că sămânţa este Cuvântul Lui Dumnezeu, iar Calea arată oamenii care merg pe ea şi-L aud, păsările cerului sunt duhurile cele rele din văzduh care aud Cuvântul Lui Dumnezeu, pe drum sunt cei fără cucernicie, fără luare aminte şi astfel nu înţeleg cele ce li se spune, după cum grăieşte însuşi Domnul, prin Evanghelistul Matei, zicând: „Oricine aude cuvântul împărăţiei şi nu-l înţelege, vine cel viclean şi răpeşte ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânţa semănată lângă cale” (Matei 13,19). La astfel de oameni, diavolul îndrăzneşte şi vine, risipind şi ştergând din inima lor cuvântul dumnezeiesc pe care nu l-au înţeles, ca să nu-şi mai aducă aminte de el, şi înţelegându-l, să creadă, iar crezând, să se mântuiască. Da, Cuvântul Lui Dumnezeu este cuvântul cel bun, cuvântul credinţei, al mântuirii, al vieţii veşnice, căci mare este puterea acestui Cuvânt prin care s-a creat lumea şi se va judeca. Este Cuvântul care are duh şi viaţă, e viu şi lucrător, cu puterea de a îndrepta, de a renaşte, care întăreşte în răbdare şi mângâie în nădejde, luminează, învaţă şi asigură viaţa veşnică, pentru că nu se învecheşte, ci, are tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, pentru că vine de sus, de la Cel veşnic prin insuflare. “Cine are urechi de auzit să audă”, încheie Domnul tâlcuirea pildei Sale, ca să deştepte auzul lăuntric al surzilor, ca să răsune prin veacuri de-viaţă-dătătoarea înţelepciune şi s-o audă toate neamurile, pentru că Mântuitorul strigă a primejdie, ca să arate singura cale de scăpare din stricăciunea şi vâlvătaia lumii, ca să se vadă că aici nu sunt în joc pământuri sau case, ci însăşi viaţa. Da, Fiul Domnului strigă ca un părinte, iar cine are urechi de auzit să audă! Pentru aceasta, Slavă şi laudă Domnului nostru Cel viu şi de-viaţă-dătător, Mântuitorul lisus Hristos, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită!
Prof. Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here