Şedinţă tensionată de CA! – UEF Motru, sub control financiar al SNLO

328

petrescu uef motruLa sediul Uzinei de Execuţie şi Foraje(UEF) Motru, ieri s-a ţinut o şedinţă de Consiliu de Administraţie(CA) destul de tensionată. Unitatea, aflată în subordinea SNLO, este de ceva vreme sub un control financiar intern, rezultatele nefiind unele prea grozave.

Ilie Petrescu nu a desfăşurat un management performant iar acum i s-a tăiat şi o parte din salariu, fapt pentru care directorul UEF Motru este nemulţumit. De asemenea, reorganizarea societăţii prestatoare de servicii, aflată la un pas de faliment, determină şi reduceri importante de personal, care trebuie operate rapid. Este vorba despre 50 de salariaţi care ar trebui trimişi acasă, UEF Motru fiind pe butuci. Petrescu a avertizat de altfel încă de anul trecut că este obligat să facă aceste reduceri de personal, numărul viitorilor şomeri nefiind făcut public. Tot Petrescu anunţa că societatea va intra în reorganizare, ce va cuprinde exact aceste disponibilizări. Aceste lucruri şi altele au fost puse pe tapet în această şedinţă de CA, care l-a obligat ieri pe Ilie Petrescu să nu se mai prezinte la sediul USL Gorj pentru negocierile cu Dian Popescu. Petrescu este afectat deoarece reducerile de personal din unitate nu îi fac bine chiar acum înainte de alegeri, el fiind în campanie electorală. Nu îi face bine, personal, nici diminuarea salariului său, care ar staţiona acum la vreo 4000 de lei de la peste 6000, lunar.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here