Şedinţa ordinară convocată de primarul Bălu, cu scântei ori cu absenteism

380

Consiliul Local(CL) Fărcăşeşti ar trebui să se întrunească vineri la ora 16.00 în a doua şedinţă ordinară care are pe ordinea de zi bugetul localităţii. Prezenţa consilierilor USL şi PPDD este pusă însă sub semnul întrebării, deoarece bugetul a fost trecut pe ordinea de zi în două şedinţe, dar consilierii în cauză nu s-au prezentat. Se discută însă despre posibila absenţă a consilierilor în cauză, şi la şedinţa de azi, dar şi despre posibila participare a lor, pentru a transforma şedinţa în una cu scântei. Asta mai ales că aici ar urma să se discute şi despre soarta a doi consilieri locali.

Bugetul comunei a mai fost aprobat însă o dată la începutul lunii aprilie, dar Prefectura Gorj a solicitat revocarea hotărârii, asta în timp ce consilierii în cauză nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a se prezenta la şedinţă. Pe ordinea de zi se mai află şi proiectul privind aderarea la GAL Sudul Gorjului, dar şi cel privind înfiinţarea Serviciului de apă şi al celui de salubritate. De asemenea, se mai află pe ordinea zi şi două proiecte de hotărâre prin care CL este chemat să ia act de pierderea calităţii politice a consilierilor PPDD, Antonică Belgiu(fost viceprimar) şi a consilierului PNL, Tudor Racea.

Localnicii aşteaptă bugetul
Dacă CL nu se întruneşte în două luni consecutiv şi dacă nu a adoptat în trei şedinţe ordinare consecutive nicio hotărâre acest organism se poate dizolva, conform legii. Deocamdată nu este însă cazul să se întâmple asta, cel puţin în luna iunie. CL a fost convocat pe 31 mai în şedinţă ordinară, pe 3 iunie a fost şedinţă de îndată şi pe 28 iar în şedinţă ordinară.
Antonică Belgiu, consilier PPDD, a declarat ieri că el nu se va prezenta la această şedinţă. “Cred că nu merg. Nu am fost convocat”, a declarat Belgiu. Nu este singurul care gândeşte aşa încă de joi, semn că şedinţa este una pusă deja sub semnul absenteismului.
Primarul localităţii, Dănuţ Bălu, speră însă ca bugetul să fie aprobat deoarece multe dintre activităţile în comună sunt blocate, banii existând dar neputând să fie cheltuiţi.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here