E seară şi ţăranii din sătucul gorjenesc de sub munte s-au cam adunat pe la casele lor, după o zi de muncă la fel ca oricare alta din primăvară, când se întorc brazdele şi se seamănă pentru bucuria recoltelor din toamnă. Prin ograda casei mai trebăluiesc femeile, în timp ce bărbaţii satului se adună la cârciuma lui Trică, cel mai vizitat obiectiv al satului, indiferent de vreme sau de anotimp. Prune, anul trecut nu s-au făcut nici de poftă, vinul a început să se mai acrească şi după o zi de muncă zdravănă, ar merge o tărie sau o bere tăinuită pentru o oră-două. Televizorul color la mâna a doua cu ecran mare şi culori aproximative merge non stop şi ţăranii aşteaptă ştirile. Au mai citit ei câte ceva din „Gorjeanul” şi alte câteva ziare aduse de Gorică poştaşul dar una e să citeşti uneori mai greu, din cauza dioptriilor şi alta e să vezi şi să auzi în acelaşi timp, să comentezi apoi cu ceilalţi săteni , de comun acord sau în contradictoriu, cu sau fără argumente,numai de dragul discuţiei. Ştirile se rostogolesc una după alta, nelăsându-le timp de disecţie telespectatorilor care află la foc automat cine pe cine a mai arestat, fărădelegi ale oamenilor fără Dumnezeu, scumpiri de tot felul şi, pentru întâia oară , un val de ieftiniri ce va urma cât de curând. Ţăranii primesc ultima ştire cu reţinere, au trăit şi au văzut multe la viaţa lor şi au învăţat că este mult mai uşor de luat decât de dat. „Om trăi şi-om vedea” este concluzia unanimă, poate că va da omenia şi peste negustori şi „comersanţi”, poate că legea îi va obliga, cine ştie? Nea Iacob picherul se plânge că din cauza scumpirii benzinei copiii vin din ce în ce mai rar pe acasă, nu să îl ajute, că nu e timp, doar să mai stea de vorbă, să îşi mai ia câte una-alta, să mai uşureze cheltuielile de la oraş. Manciu, fost paznic de noapte pe vremea când hoţii erau puţini şi mărunţi nu se plânge de preţul carburantului, are destul pentru boişorii lui, câteva pale de fân, două găleţi de apă, nu faci pene, nu ai nevoie de piese de schimb. Hohote de râs, apoi intervenţia autorizată a lui Nae Tăcutu: „Aşa e, e bun utilajul tău, dar are şi defecte”. Comesenii aşteaptă înşiruirea defectelor, în timp ce Nae prelungeşte suspansul, ia o gură zdravănă de bere şi începe: „Păi, primul ar fi că îţi poate curge radiatorul când nu te aştepţi, te râde lumea, apoi rateurile şi carburantul ars. E?” Alte râsete, la televizor urează ştirile sportive. Pandurii, după ce au bătut toate echipele de top, au luat-o din nou pe coajă de la o echipă mică şi plină de bube în cap. Nimeni nu mai înţelege nimic, o fi ghinion sau vreo hoţie din care au mai fost destule în fotbalul românesc şi, probabil, vor mai fi destule ? Ţăranii dau vina pe antrenori, pe arbitri, pe jucători, pe conducere şi pe orice are legătură sau nu cu sportul rege. Uşor ameţit, Petrache cantorul bisericesc se ridică şi se îndreaptă cu greutate spre ieşire, după ce îi salută pe meseni cu o jumătate de gură. Se împiedică de prag şi sloboade o înjurătură neaoşă, dezvoltată până la stadiul de discurs, depăşeşte obstacolul şi îşi face curaj. Ajuns în drum, cantorul îşi dă drumul la voce, pe o melodie bisericească : „Doamne, pedepseşte-ne cum ţi-e voia/Şi dă-ne înapoi salamul cu soia.” Încet-încet, cârciuma lui Trică se goleşte. Becul de la intrare rămâne să ardă până dimineaţă, în timp ce sătenii se îndreaptă spre casele lor în grupuri mici, apoi câte unul. Stelele instalate pe cerul senin anunţă o noapte răcoroasă, primăvara nu şi-a intrat pe deplin în drepturi.Luna îşi aruncă razele arămii, dând contur pomilor şi caselor gorjeneşti cu pridvor şi uluci. Un câine latră a pustiu la lună şi la stele sau poate, doar îşi drege vocea . „Nii, păgubosule!”. Pentru o clipă, câinele se opreşte, apoi îşi reia partitura, perseverent.
A.Pop
