Se vrea schimbarea administratorului special de la Pandurii

789

La Pandurii Târgu Jiu continuă să fie front deschis. Principalul creditor, Marin Condescu, fostul președinte al Consiliului de Administrație, încearcă să-l repună pe Marin Golea în funcția de administrator special în locul Danielei Șerban. Cea din urmă a fost ,,unsă” pe acest post de Complexul Energetic Oltenia. Totuși, cei doi au colaborat în ultimul sezon, în care Pandurii a terminat pe locul 4 în Seria 7 a Ligii a treia.
,,U.S.M.OLTENIA membru fondator al C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, unic asociat în urma efectelor Deciziei civile n. 590/11.04.2022, dispune:
1. Încetarea mandatului doamnei Șerban Daniela de Administrator Special al CS. Pandurii Lignitul Târgu Jiu, începând cu data de 21 iunie 2022.
2. Se numește în funcția de Administrator Special al C.S. Pandurii Lignitul Târgu Jiu domnul Golea Marin.
3. Cu ducere la îndeplinire a prezentei hotărârii, în conformitate cu Legea 85/2014, se mandatează Consulting Company IPURL”, se arată în adresa trimisă către administratorul judiciar.
Surprinzător, la finalul sezonului, Daniela Șerban a hotărât să renunțe la cei doi antrenori, Mario Găman și Bobi Staicu, și la directorul sportiv Camilian Floroiu, pe motiv că echipa nu și-a îndeplinit obiectivul: acela de a promova.
Suporterii au rămas consternați de această decizie, mai ales că trupa gorjeană nu a putut efectua transferuri în iarnă, din cauza unor restanțe financiare pe care conducerea nu le-a achitat către foști jucători.
,,Administratorul special, care a fost numit de Complexul Energetic Oltenia la propunerea Consiliului Judeţean Gorj, cred că are o strategie pe care eu nu o cunosc. Dar cred că face ce e bine pentru club. Nu ştiu să vă spun, nu a prezentat un plan şi nici nu l-am discutat. Eu vorbesc în calitate de creditor. Dar nu ştiu de ce s-a luat această decizie, nu îi văd nici utilitatea şi nici scopul. Cel mai bun răspuns poate să îl dea Complexul Energetic Oltenia, domnul Daniel Burlan, domnul Bălăşoiu sau domnul Cosmin Popescu de la Consiliul Judeţean. Eu nu cred c-a făcut o astfel de acțiune în sens distructiv, cred că vrea să facă ceva constructiv. Dar eu nu am cunoştinţă despre această strategie şi nici nu ştiu nici efectul şi nici urmările. Dacă mă întrebaţi pe mine, cu vechea experienţă, cred că nu se ia o astfel de măsură în pauza când se pregăteşte noul sezon. Dar sunt convins că are o bază fundamentată administratorul special”, declara Marin Condescu.
De altfel, fostul antrenor Mario Găman nu a fost deloc mulțumit de cum a procedat Daniela Șerban față de banca tehnică și se gândește să dea în judecată clubului.
Tehnicianul gorjean sugera și că nu s-au făcut demersurile necesare pentru ca Pandurii să poată efectua transferuri în iarnă.
,,Ni s-au reziliat contractele, dar ne-au și tăiat din ele. Nici nu mai suntem la Pandurii, și ne-au luat și din bani, din aprilie, când eram în plin campionat, munceam, pregăteam antrenamentele și jocurile. Dacă așa a considerat dânsa (n.r. – administratorul special de la Pandurii, Daniela Şerban) că este un comportament normal față de niște oameni care au venit deschiși, și au plecat de undeva de unde au realizat ceva, făcând compromisuri pe salarii mai mici și mergând pe ‘director tehnic’, și așteptând să se termine litigiul cu fostul antrenor, asta este. Din păcate, asta e realitatea, asta e România noastră și trebuie să acceptăm anumite lucruri. Vreau să mulțumesc suporterilor, vreau să mulțumesc tuturor pentru cum am fost primiți și apreciați. Au înțeles că clubul nu a făcut transferuri și au fost lângă noi. Am simțit pe propria piele ce înseamnă să faci parte din acest club și ne mândrim cu acest lucru”, a afirmat Găman. Suporterii îl vor din nou pe Mario Găman la echipă și rămâne de văzut dacă antrenorul va fi înduplecat să se întoarcă pe bancă în caz că se produce schimbarea administratorului special. Găman și Staicu au declarat că se află în negocieri pentru a prelua altă formație.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here