Se rezolvă problema “sinteticului”? Aurel Popescu: “Lucrările vor începe”

559

Problema unui teren de antrenament adecvat pentru grupele de copii şi juniori de la Pandurii nu mai e de mult o noutate. Fostul teren sintetic a fost decopertat…şi atât. Juniorii de la Pandurii, unii cu rezultate remarcabile pentru condiţiile inexistente de la club, au fost plimbaţi prin tot judeţul, iar anumiţi fotbalişti s-au ales cu accidentări din cauza “maidanelor” pe care s-au antrenat. Acum o săptămână, preşedintele Narcis Răducan a declarat că nu are competenţa de a rezolva problema, iar cheia se află la autorităţile locale. Viceprimarul municipiului Tg-Jiu, Aurel Popescu, a recunoscut că lucrările au stagnat inexplicabil. “Problema terenului sintetic ne interesează în mod special. Ştim cu toţii că, în urmă cu câţiva ani de zile, s-a luat decizia ca această suprafaţă de joc să fie schimbată pentru că deja prezenta o deteriorare destul de avansată. E foarte adevărat că vechiul covor sintetic nu a mai putut fi recuperat, lucru care a deranjat în primă fază, dar nu am avut altă soluţie, nu se mai putea recupera. În schimb, au fost o serie de probleme care nu ne-au permis înlocuirea suprafeţei în perioada pe care o prevăzusem. Am luat rapid tot felul de decizii care să pregătească mai departe începerea lucrărilor pentru schimbarea suprafeţei de joc şi în perioada următoare, lucrările vor începe, suprafaţa va fi schimbată, şi terenul sintetic va putea fi folosit atât de echipa mare, cât şi de echipele de juniori pentru pregătire şi pentru antrenamente”, a declarat Popescu.
Din nefericire, nici reprezentantul municipalităţii nu a avansat o dată exactă a începerii lucrărilor. Mai mulţi părinţi şi-au arătat nemulţumirea vizavi de faptul că viitori fotbalişti fac de multe ori naveta pentru a-şi continua pregătirea şi au declarat că vor reface din banii lor suprafaţa de joc. Din câte se pare, problemele au fost legate şi de faptul că nu s-a găsit o firmă competentă care să monteze gazonul!!! Cel puţin asta a explicat viceprimarul Aurel Popescu: “Ne dorim cu toţii acest lucru şi sper ca într-o perioadă scurtă de timp să avem această suprafaţă pregătită pentru CS Pandurii. Există gazonul sintetic, a fost achiziţionat înainte de a se lua decizia de îndepărtare a vechiului gazon. În acest moment, nu pot să vă spun o dată certă, se poartă discuţii şi sunt convins că vor fi găsite soluţii. Se poartă încă discuţii vizavi de modul de organizare a acestor lucrări. A fost purtată o discuţie vizavi de angajarea unei societăţi, o societate care nu a putut să efectueze aceste lucrări. Noi sperăm să nu fie probleme şi să putem înlocui suprafaţa sintetică într-o perioadă cât mai scurtă de timp”.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.