Se pregătesc de EuroChallenge

297

Energia Rovinari își va afla adversara din Cupa EuroChallenge pe 5 iulie, când va fi organizată tragerea la sorți de către FIBA.
Conducătorii echipei gorjene nu au acum nici măcar posibilitatea de a ști care sunt potențialii adversari, înscrierile urmând a fi finalizate abia pe 23 iunie. „Nu ne putem cunoaște posibilii adversari până nu se încheie înscrierile și nu se finalizează și grupele pentru Eurocup. Să vedem dacă Asesoft va mai fi invitată să participe în Eurocup sau va juca și ea tot în EuroChallenge”, a declarat Radu Stroescu, președintele secției de baschet a clubului Energia, care va fi prezent la tragerea la sorți ce este programată la Munchen, în Germania, împreună cu Laurențiu Răuț, președintele clubului gorjean. Acesta din urmă a declarat că a primit normele pe care FIBA le cere îndeplinite pentru organizarea meciurilor și speră să poată oferi fanilor meciuri de EuroChallenge la Târgu Jiu: „Am primit o hârtie din partea forului continental cu ce condiţii trebuie să îndeplinim, iar cerinţele pe care trebuie să le îndeplinim sunt destul de grele. Totuși, cred că vom juca la Târgu-Jiu în cupele europene. Pe anumite porţiuni de parchet trebuie vopsit în culoarea albastru, dar cu un anumit cod de culoare, trebuie să avem un anumit număr de locuri, aşa că luăm în considerare să mărim capacitatea Sălii Sporturilor, aşa că vom aduce nişte tribune ce vor fi montate în spatele celor două panouri. Sunt foarte multe de îndeplinit, însă sperăm să putem organiza meciuri aici”, a mai declarat Răuț.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here