Se anunţă dueluri tari la minifotbal

506

Cupa Dolce Vita își va afla câștigătoarea duminică. La sfârşit de săptămână sunt programate jocurile din sferturile de finală și semifinalele competiției. Duelul șoc din sferturi este cel dintre liderul campionatului, Dream Team și locul secund, ISU Gorj. În urma tragerii la sorți de miercuri, finalista Real Târgu Jiu va juca împotriva echipei Provincialii, Primăria Bîlteni va întâlni Mica Frăție, iar un duel de tradiție aduce față în față echipele Peppy Dolce Vita și Minprest Rovinari. Semifinalele sunt programate pentru sâmbătă seara, de la orele 20.00 și 21.00, iar finala va avea loc duminică, de la ora 13.00. Câștigătoarea Cupei Dolce Vita va avea dreptul de a participa la ediția 2018 a Cupei României, competiție organizată de Federația de Minifotbal din România în perioada 29 iunie – 1 iulie.

Sferturi de finală, Cupa Dolce Vita, ediția a VII-a, sâmbătă
Ora 11:00 – Real Târgu Jiu – Provincialii
Ora 12:00 – Dream Team Târgu Jiu – ISU Gorj
Ora 13:00 – Primăria Bîlteni – Mica Frăție
Ora 14:00 – Peppy Dolce Vita Târgu Jiu – Minprest Rovinari
În Campionatul Primăriilor, sâmbătă este ziua ultimelor meciuri din acest tur de campionat. Etapa cu numărul 11 aduce două confruntări extrem de interesante. Liderul Târgu Cărbunești întâlnește echipa de pe locul 3, Fărcășești, iar locul secund, Telești, joacă împotriva celor de la Turburea, locul 5 în campionat. Ambele meciuri sunt foarte importante în economia clasamentului la final de tur, clasament în care cei de la Târgu Cărbunești au acum un avans de 5 puncte față de Telești.

Etapa 11 (ultima a turului), Campionatul Primăriilor din Gorj, sâmbătă
Ora 15:00 – Cîlnic – Bălănești
Ora 16:00 – Fărcășești – Târgu Cărbunești
Ora 17:00 – Turburea – Telești
Ora 18:00 – Bumbești Jiu – Turceni
Ora 19:00 – Drăguțești – Motru
După o pauză de iarnă de 7 săptămâni, duminică revine pe terenul de minifotbal și Campionatul Firmelor și Instituțiilor din Gorj.

Etapa 10, Campionatul Firmelor și Instituțiilor din Gorj, duminică
Ora 15:00 – România Hidro Service – FC Anna
Ora 16:00 – Marckon – Succes Nic Com
Ora 17:00 – I.J.J. Gorj – Macofil
Ora 18:00 – Acvila – Carrefour Târgu Jiu

“Regionalele”, în iunie
Federaţia de Minifotbal din România, prin decizia Comitetului Executiv, a stabilit data de disputare a Campionatelor Regionale 2018. Competiţiile vor avea loc în perioada 08-10 Iunie 2018. Organizatorii locali au obligaţia de a solicita înscrierea echipelor până în data de 07 mai 2018. Tragerea la sorţi pentru stabilirea grupelor se va organiza la finalul lunii mai.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here