În urmă cu numai o săptămână l-am întâlnit prin Tg Jiu pe amicul meu, generalul Ion Staicu.
După câteva schimburi de amabilităţi: – cu ce ocazie, ce mai faceţi, etc, discuţia noastră s-a centrat pe generaţia sa de poliţişti „pe care nu-i pot uita nicicând, pentru că ei m-au făcut mare!” apoi spre locurile natale şi aşa am ajuns la întâlnirea de la Liceul Novaci ce va avea loc pe 7 iunie 2013, despre care generalul spune, citându-l pe colegul său Filipoiu care într-o poezie afirma că. „nici o bucurie nu-i egală/aceleia în care îţi revezi/colegul tău şi şcoala ta natală”!
– Anul trecut aţi aniversat 50 de ani de la absolvire, acum ce aniversaţi?
– Anul acesta, sper că şi mulţi ani de aici înainte, realizăm o întâlnire cu totul specială. După cum ştiţi, anul trecut, pe când strigam „Adunarea…”, am sugerat ideea de a se institui la liceu, în organizarea gazdelor „Ziua Veteranului” care să fie aibă loc anual şi aveam în vedere unele manifestări precum întâlnirea cadrelor şi elevilor actuali cu absolvenţii din primele promoţii, eu fiind promoţia a III-a, prezentări din realizările liceului pentru că a evoluat foarte mult, expuneri de conferinţe ale unor colegi care au realizat şi pot spune ceva despre viaţă, despre carieră, etc.
Tot astfel, cum noi, cei din primele promoţii, ne-am cam rărit, iar dascălii de-atunci îi numeri pe degetele unei singure mâini, gândeam că trebuie să ne revedem anual, că ne putem întâlni deodată mai mulţi, nu numai cei dintr-o singură serie şi astfel vom marca mai bine această zi.
– Adică să-mbinaţi utilul cu plăcutul…
-Nu ascund că la asta mă gândeam pentru că, de pildă, dintre cei 34 care am absolvit în promoţia a III-a, zece ne-au părăsit plecând în ceruri şi zece au lipsit, aşa că o întâlnire de numai 14-15 pe serie, nu prea ar spune multe. Se instalează nostalgia, iar eu sunt un optimist declarat.
-Cu alte cuvinte, oastea generalului s-a subţiat?
– Mă tot flataţi cu „oastea generalului”. Despre oastea mea aţi scris destul când vorbeam despre colegii mei poliţişti, îndeosebi cei de judiciar cu care am făcut istorie poliţistă. În „Oastea Liceului Novaci” eu sunt un simplu soldat. Poate doar pentru cei care au îmbrăţişat cariera militară eu sunt „generalul”, dar „oastea Liceului Novaci” e atât de mare şi de valoroasă încât, pe „frontul cercetării ştiinţifice” se poate bate cu orice liceu din ţară. Liceul Novaci a dat ţării o pleiadă de profesori universitari, o sumedenie, o adevărată oaste de profesori de liceu, medici, ingineri de talie, cercetători în ale fizicii nucleare şi mai ales matematicieni de talie mondială.
– Din câte ştiu şi dvs le aveaţi cu matematica.
– Le aveam destul de bine, era pasiunea mea, dar viaţa a hotărât altfel şi nu regret. Cine vrea să facă ceva într-un domeniu, o face, indiferent dacă a fost ori nu pasiunea lui. Eu m-am făcut poliţist şi am făcut carieră bună, ba chiar cu plăcere, deşi nici nu gândeam la aşa ceva. Logica din matematică mi-a fost de mare folos.
-Să revenim la ziua veteranilor liceului Novaci…
-Aşa cum spuneam, eu mă gândeam la o întâlnire anuală cu veteranii liceului. A fost o idee. Aceasta a fost însă dezvoltată de conducerea liceului, care a propus şi s-a aprobat în Consiliul de administraţie ca în cadrul „Zilelor liceului”, manifestare ce are loc anual, una din zile să fie alocată „Zilei absolventului”, adică să vină la această întâlnire nu numai absolventul vârstnic ci şi acela mai tânăr. Mi se pare mai completă această variantă şi mai benefică atât pentru absolvenţi cât şi pentru elevi, dar nu în ultimul rând şi pentru cadrele didactice actuale care pot prelua idei în vederea perfecţionării procesului de învăţământ. Dacă această întâlnire va fi un succes, categoric ea va perpetua.
-Şi cu repriza a III-a cum va fi?
-E adevărat că amintirile vin mai uşor la un pahar de vorbă. Am discutat acest lucru cu directoarea liceului, Doamna Popica, şi ne-a propus că, dacă se anunţă mai mulţi participanţi din rândul absolvenţilor, se poate organiza o recepţie în cantina liceului în sistem suedez. Poate se gândeşte la ceva chiar primăria, nu suntem noi mândria Novacilor! Dacă nu, atunci rămâne să ne asociem pe bisericuţe, pe generaţii mai mici sau mai mari la câte-o bere pe cont propriu. Nu repriza a III-a contează.
-Cum mai gestionaţi acum timpul, domnule general, pentru că după câte ştiu sunteţi profesor universitar, avocat, mediator? Când vă mai rămâne timp şi pentru pensie?
– Înţeleg întrebarea. Sunt pensionar militar. Dar nu sunt pensionarul acela care se scoală dimineaţa, îşi bea cafeaua pe balcon, citeşte ziarul apoi iese la plimbare. Eu sunt pensionarul acela similar ţăranului care la orice vârstă şi oricâţi bani ar avea el tot creşte animale, cultivă pământul, etc. Asta-l ţine viu, tânăr şi sănătos. Ori eu asta încerc, să mă menţin viu şi sănătos. Aşa au făcut părinţii mei, aşa fac şi eu.
– Splendidă filozofie despre viaţă, domnule general, mă lăsaţi fără cuvinte! Ce bine ar fi dacă şi generaţia de azi ar gândi aşa.
-Eu spun că generaţia de azi e la fel de bună ca şi generaţiile noastre, ba chiar e mai bine informată.
– Trăim în era informaticii, nu?
-Aşa e, numai că societatea a polarizat în bogaţi şi săraci. Copii celor bogaţi au impresia că totul şi se cuvine, pretind mult, consumă mult şi oferă foarte puţin. Ei vor fi groparii afacerilor şi averilor strânse de părinţii lor, pentru că fără o pregătire superioară, în niciun domeniu nu progresezi. Cei cu posibilităţi materiale mai mici conştientizează mai bine viitorul şi mulţi avansează deasupra celorlalţi. Ei vor fi catalizatorul social. Istoria confirmă că geniile nu s-au născut bogate Oricum, societatea merge înainte şi în sus.
– Vă doresc o întâlnire plăcută la Ziua absolventului!
Aşa s-a încheiat dialogul meu cu Domnul general Ion Staicu şi sunt bucuros că am avut privilegiul unei noi ocazii de a dialoga, pentru că este o plăcere să ai un asemenea interlocutor.
Nicu Gîtan
