Scriitori gorjeni – pagini de dicționar (DGLR, Ediția a II-a): Sabin Velican (1909-1999)

665

VELICAN, Sabin (Sabin Popescu-Lupu) – n. 4 februarie 1909, în satul Celei, comuna Tismana, jud. Gorj, într-o familie de țărani. Tatăl – Vasile Popescu, Mama – Elena Velican. Copilăria și școala primară în satul natal (1917-1922), Școala Normală la Târgu-Jiu (1922-1927), șef de promoție. Împreună cu un grup de intelectuali gorjeni (Grigore Geamănu, N. Diaconescu, Nicolae Hasnaș, Mișu Căprescu, av. Lenghel, Gh. Năchescu) scoate la Tg.-Jiu publicația bilunară „Curentul nou” (1928-1929). În 1929, editează la Chișinău, împreună cu Gh. Năchescu și Ion Huștiu, gazeta „Opinia Chișinăului” (pentru articolul „Strigăm!” i se intentează primul proces de presă). A funcționat ca învățător în satul Mereni din județul Lăpușna, pe malul Nistrului (în 1938, fiind aici subrevizor) și la Chișinău, până în 1940, când revine în țară pentru un an, după anexarea Basarabiei. În 1941 este mobilizat ca reporter de război în ținuturile „dezrobite” (pentru ziarul „Curentul” al lui Pamfil Șeicaru) și redactor, pentru Basarabia, al ziarului „Viața”, patronat de Liviu Rebreanu. În toamna lui 1944, revine în Tg.-Jiu, unde construiește un local de școală (actuala Școală Gimnazială „Sfântul Nicolae”), al cărei director este până în 1948. Institutor la Școala de Aplicație de pe lângă Școala Normală din Tg.-Jiu (1949-1952). Pentru bogata activitate de presă în care condamnase ideologia comunistă și ororile săvârșite de ocupant împotriva populației românești din Basarabia, Bucovina și Ținutul Herța, va fi arestat, judecat și condamnat la închisoare (15 august 1952 – 20 iunie 1954), ispășind în închisorile de la Craiova, Ghencea, Popești-Leordeni, Caransebeș. După eliberarea din închisoare a lucrat ca muncitor zilier la Căile Ferate Române, apoi pe un șantier de construcții (Bumbești-Jiu) și, în sfârit, la Cooperativa „Drum Nou” (1954-1960). Reprimit în învățământ, va funcționa ca profesor suplinitor la Tismana, Bălești, Bărbătești (1960-1962), învățător educator la Casa de copii școlari din Tg.-Jiu (1962-1970) și la Școala Generală nr. 4 până la pensionare (1972). A decedat la 25 februarie 1999, fiind înmormântat în cimitirul ortodox din Tg.-Jiu.
A debutat cu compoziția literară Valoarea simbolică a luptei de la Călugăreni în revista „Tinerimea română” (IX, nr.6, 1928, pp.23-25), iar editorial cu romanul Pământ viu (1939).
Colaborări (la ziare și reviste): Viața românească, România literară, Gândirea, Românismul, Curentul, Gorjanul, Gorjeanul, Izbândă, Cuvânt moldovenesc, Raza, Curierul, Viața Basarabiei, Basarabia, Basarabia literară, Unirea, Școala și viața, Revista scriitoarelor și scriitorilor români, Almanahul învățătorilor…
Scrieri: Pământ viu, Editura Socec, București, 1939; Drumul Sevastopolului, Ed. „Cuvânt moldovenesc”, Chișinău, 1942; Frumoasele, nuvele, Ed. „Cuvânt moldovenesc”, 1942; Rusalin – povestea viteazului din munți, Ed. „N.D. Miloșescu”, Târgu-Jiu, 1945; Încântare, roman, Ed. ”Al. Ștefulescu”, Tg.-Jiu, 1994; Împărăția luminii, basme pentru mici și mari, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1994; Răzvrătitul, roman, Ed. ”Al. Ștefulescu”, 1995; Docan, roman, vol.I, Ed. „Gorjeanul”, Tg.-Jiu, 1995; vol. II, Ed. „Punct”, Tg.-Jiu, 1997; Greșeala lui Dumnezeu, nuvele, Ed. „Spicon”, Tg.-Jiu, 1997; Poezii, Ed. „Ager”, Tg.-Jiu, 1997; Robii destinului, roman, Ed. „Al. Ștefulescu”, 1999; Micul vrăjitor, basme, Ed. „Al. Ștefulescu, 1999.
Lucrări rămase în manuscris, pregătite pentru tipar: Între Scila și Caribda, roman; Încătușarea, roman; Fărădelege, roman, 2 volume; Supraviețuirea, roman; Sinistra tăcere, roman; Tumultul anilor din urmă, roman; Buchetul (nuvele, povestiri, eseuri), 2 volume; Amintiri despre oameni și neoameni (memorialistică); Gânduri (cugetări și meditații). În diferite stadii de lucru: Dezlănțuirea, roman; Genune, roman. Lucrări pierdute în timpul războiului: Glod, roman (2 vol.), necăzând la înțelegere cu editorii asupra unor neînțelegeri; Cartea cu neguri, roman (despre care a apărut în 1939 o prezentare a manuscrisului în ziarul românesc de limbă franceză „Le Moment”, urmând a fi editată…), Cartea înălțării, povestiri (publicate în perioada 1941-42 în „Cuvânt moldovenesc”).
După o prestație publicistică mai îndelungată, Sabin Velican debutează cu Pământ viu (1939), un roman social și de moravuri, inspirat din viața satului românesc basarabean Ciobancova, bine dozat episodic și de o viziune autentică remarcabilă. Evocând viața unei comunități rurale ce se confruntă cu posibilități precare de existență și care cade pradă unor practici mistice sectare (inochentiste și baptiste), scrierea este – după cum remarca G. Călinescu în Istoria… din 1941 – „un roman de atmosferă basarabeană” și deopotrivă un document scris cu vigoare: „În locul mileniștilor lui Victor Papilian dăm de secta inochentiștilor cu teribilele orgii sexuale subterane.” Mai aproape de noi, Mihai Cimpoi îl consideră pe autor un „exponent al naturalismului zolist potenţat cu simbolistica «romantică» a vânturilor, crivăţului şi apelor dezlănţuite”. Cu acest roman, autorul a participat în 1938 la concursul de debut al Editurii „Adevărul”, câștigând aprecieri elogioase din partea lui Rebreanu („Sunt fericit cunoscând un tânăr care scrie cum scrii dumneata!”). Desființându-se editura, concursul a căzut, iar autorul și-a prezentat din nou manuscrisul la concursul inițiat de Uniunea Intelectuală din România, unde a obținut premiul de debut (din cele 26 de lucrări prezentate), fiind apoi tipărit cu mențiunea respectivă la Editura „Socec” în 1939. Apariția romanului este salutată în presa culturală de nume prestigioase (Cezar Petrescu, Pamfil Șeicaru, Victor Ion Popa, Perpessicius ș.a.).
Tot din realități basarabene este inspirată și nuvela Drumul Sevastopolului, construită pe un caz real de telepatie, în maniera realismului fantastic, urmărind tribulațiile existențiale, cu implicații psihologice, ale unei femei care, având viziunea morții fiului ei, merge până pe linia frontului, identifică locul cu rămășițele preaiubitului fiu și le aduce în țară, reînhumându-le după datină (caz evocat de autor în „Gorjanul”, XX, 14-15, 25 aprilie 1943, p. 3). Aceste modalități ale 4.Scoala de Aplicatie Tg.-Jiufantasticului și realismului magic sunt exploatate mai convingător în culegerea de nuvele Frumoasele (1943), amintind de povestirile lui Vasile Voiculescu sau de nuvelistica lui Mircea Eliade. E vorba de valorificarea mythosului popular, a unor credințe și eresuri specifice ethosului oltenesc și moldovean (”fâșii de lumină și beznă din Oltenia și Basarabia […], fragmente din timpuri senine, când sufletul putea rătăci în bucuria creației”). Dacă Tudora Bradu din „Greșeala lui Dumnezeu” amintește de mitul hermafroditului, „Frumoasele” (publicată în „Gândirea”, XXII, nr. 5 și 6 / 1943) trimite la acela al ielelor («dânselor»). Nuvela Savan, inițial intitulată „Mujicii”, este de un realism crud (condiția „mujicilor” în vremea asupririi bolșevice), iar „Insula fericirii”, cam sentimental-romantică, dezvoltă problematica eternului feminin. Pretutindeni, autorul face dovada unor închegate narațiuni, bine dozate episodic, aducând în prim-plan destine și psihologii memorabile, imagini crude și nu de puține ori o cazuistică de ordin senzațional. Transpar, din toate aceste diegeze realist-psihologice, și unele accente etice, ilustrative, ca în proza lui Slavici, de cele mai multe ori însă găsindu-și motivația estetică.
Rusalin. Povestea viteazului din munți (1945) este, în tradiția basmului nostru cult, o parabolă străvezie a răpirii Ardealului prin odiosul Diktat de la Viena. Celălalt basm, Negru Împărat și Zâmbet Voinicul se pliază mai bine pe structura basmului de substrucție etică. Ambele, însă, pot fi citite și ca alegorii ale luptei dintre bine și rău, într-o vreme când istoria adusese asupra țării noastre norii grei și prelungi ai celei din urmă conflagrații mondiale europene.
După schimbarea regimului, lui Sabin Velican i s-a ridicat dreptul de semnătură și va fi încarcerat pentru atitudinea antisovietică din publicistica sa. Abia după 1990, după aproape o jumătate de secol, scriitorul reintră în viața publicistică și literară. De menționat că în tot acest interval de interdicție și tăcere S.V. nu a încetat să scrie. S-a strâns, astfel, în manuscris, o operă impresionantă, care, față de cea de dinainte, vine să exploateze tema autobiografică, identificabilă atât în romanele așa-zis obiective, cât și în lucrările sale memorialistice, toate izvorâte dintr-o îndurerată și irepresibilă nevoie de mărturisire, cu valoare terapeutică. Astfel, iese la iveală ciclul românesc de nouă volume Marea Călătorie, din care i s-au publicat: Încântare (roman al copilăriei), Răzvrătitul (romanul adolescenței) și Robii destinului (roman al tinereții), celelalte, deși pregătite pentru tipar, rămânând în manuscris: Între Scila și Caribda, Încătușarea, Fărădelege (2), Supraviețuire, Sinistra tăcere. Ca un Bildungsroman a fost conceput și Docan (2 vol.), cu o tipologie bogată, recrutată din toate mediile sociale, roman social și de moravuri în care prozatorul își dă întreaga măsură a talentului. Protagonistul este o proiecție a sinelui, un ins cu origine socială modestă, care, datorită calităților sale umanitare și ambiției de a birui, tinde să judece lumea de la acea înălțime morală la care ajunsese prin echilibru, perseverență și studiu. Acest destin de excepție evoluează pe fundalul realităților social-politice și cultural-economice, de la începutul secolului până în epoca de după al Doilea Război Mondial, scrierea ilustrând ideea de frescă a societății românești de-a lungul unei jumătăți de secol.
Scriitor de formulă clasică, nu lipsit de viziune realistă și observație psihologică, dar nici de o anumită vocație a fantasticului cu implicații magice, Sabin Velican rămâne, prin opera sa bogată și variată, un destin scriitoricesc ce leagă două lumi și depune o vie mărturie, autentică și convingătoare, despre drama și tumultul unei vieți de nonagenar.
Referințe critice: Grj. [Jean Bărbulescu], „Pământ viu” de Sabin Velican, în „Gorjanul”, Tg.-Jiu, XVI, nr. 21-22, 8-15 iunie 1939, p. 4; Ion Halmaghi, „Pământ viu” – roman de Sabin Velican, în „Fântâna Darurilor”, XI, nr. 10/ 9 aprilie 1939, p. 8; C.G.Jianu, Pământ viu, în „Gorjanul”, XVI, 23-24, 23 iunie 1939, p. 7; George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent, reeditare, (Ed. Minerva, București, 1982, p. 928, 1027); D.[umitru] T.[tăroiu], „Drumul Sevastopolului”, în „Gorjanul”, XX, 5-21 iulie 1943, p.8; [Jean Bărbulescu], „Frumoasele”, în „Gorjanul”, XX, nr. 39-40/ 31 octombrie 1943, p. 3; Ilie Răzeșu [Jean Bărbulescu], Sabin Velican, „Rusalin”, în „Gorjanul”, XXII, nr. 38-39/ 25 octombrie 1945, p. 4; Nicolae Scurtu, Un necunoscut – Sabin Velican, în Suplimentul literar-artistic al «Scânteii tineretului», nr. 4(331), 31 ianuarie 1988; xxx, Sabin Velican, în „Familia”, nr.8/1972; Z. Cârlugea, Un scriitor uitat: Sabin Velican, în „Literatorul”, nr. 16-17 / 1992, p. 14; Z. Cârlugea, Scriitori gorjeni de ieri și de azi: Sabin Velican, I și II, în „Mesager”, an I, nr. 59, 19 iunie 1992, p. 1 și 4; nr. 60, 20 iunie 1992, p. 2; Zenovie Cârlugea, Dascăl de prestigiu și scriitor remarcabil – Sabin Velican, în „Mesager”, an I, nr. 93, 19-25 ianuarie 1993, p. 3; Z. Cârlugea, Sabin Velican – gazetarul, I-III, în „Gorjeanul”, nr. 1375 (16 iunie 1994), p.3 – nr.1377 (18 iunie 1994), p. 1,3 – nr. 1379 (22 iunie 1994), p. 1,3; Z. Cârlugea, O istorie a învățământului gorjean: Sabin Velican – scriitor și pedagog, în „Gorjeanul”, nr. 1415 / 11 august 1994, p.3; Z. Cârlugea, Scriitorul Sabin Velican – în atenția istoriografiei din Basarabia, în „Gorjeanul”, nr. 1420 / 18 august 1994, p. 1; Z. Cârlugea, Un memorial din închisorile comuniste: „Fărădelege”, de Sabin Velican, în „Gorjeanul”, nr. 1451 / 30 septembrie 1994, p. 4; Z. Cârlugea, O cronică literară necunoscută despre scriitorul Sabin Velican, în „Gorjeanul”, nr. 1498 / 7 decembrie 1994, p. 1; Z.Cârlugea, Sabin Velican, în Istoria presei gorjene, coordonator Ion Tarbac, Ed. „Ager”, Tg.-Jiu, 1994, pag. 228-232; Z. Cârlugea, „Încântare”, de Sabin Velican – un roman al «paradisului pierdut», I-II, în „Gorjeanul” nr. 1766 (22 dec.1995), p. 3 și nr. 1770 (30 dec. 1995), p. 1, 7; Z. Cârlugea, Sabin Velican – prozatorul, I-II, în „Gorjeanul”, nr. 1895 (28 iunie 1996), p. 2 – nr. 1896 (29 iunie 1996), p.3; Z. Cârlugea, Sabin Velican – gazetarul, I-II, în „Gorjeanul”, nr. 1893 (26 iunie 1996), p. 4 – nr. 1894 (27 iunie 1996), p. 4; Zoia Elena Deju, Femei și flori în romanul «Docan» de Sabin Velican, în „Gorjeanul”, 1996, nr. 1796, 8 martie, p. 1; Al. Doru Șerban, Ion Tarbac, Scriitori gorjeni (File de dicționar), Ed. „Ager”, Tg.-Jiu, 1998, p. 156-158; Al. Doru Șerban, Nelu Vasile, Autori gorjeni și cărțile lor (Dicționar), Ed. Măiastra, Tg.-Jiu, 2007, p. 393-397; Florea Firan, Profiluri și structuri literare, II, Ed. „Scrisul Românesc”, Craiova, p. 327; Academia Română / Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini până la 1989, Ed. „Academiei Române”, București, 2004; Ion Mocioi, Cuvânt înainte, în Greșeala lui Dumnezeu, Ed. „Spicon”, Tg.-Jiu, 1997, p.5; Zoia Elena Deju, Scriitorul Sabin Velican, Cetățean de Onoare al Muncipiului Târgu-Jiu, „Am luptat pe tărâmul învățământului, presei și literaturii o viață întreagă”, în „Reporter de Gorj” (An I, 27 februarie 1997), reluat în Iluminări în amurg, Ed. Măiastra, Tg.-Jiu, 2005, p. 56-58. Marian, Popa, Istoria literaturii române de azi pe mâine, I, Ed. Semne, București, 2006,> p. 85.
(Referent Zenovie CÂRLUGEA)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here