Stejarul, este un arbore foios, răspândit în regiunile colinare şi de câmpie. Are o tulpină dreaptă, înaltă de până la 50 m, şi coroana largă cu ramuri puternice, bine dezvoltate. Este foarte rezistent şi are viaţă lungă, de sute de ani. Scoarţa stejarului este groasă, de culoare brun-negricioasă, brăzdată adânc.
În scop medicinal, de la stejar se recoltează scoarţa de pe ramurile tinere de până la trei ani. Ea conţine mai multe taninuri cu efect astringent, pectine, răşini şi săruri minerale.
Scoarţa de stejar este tonifiantă şi antiseptică. Datorită efectului astringent, preparatele din scoarţă de stejar sunt folosite în tratamentul gingivitelor, faringitelor şi stomatitelor, dar şi extern pentru degerături, arsuri, diferite plăgi. Se mai utilizează în tratarea problemelor aparatului digestiv, precum: diaree, viermi intestinali, dizenterie.
Scoarţa se recoltează de preferinţă primăvara, când începe să circule seva.
Pentru uz intern, se prepară decocturi din două – patru linguriţe de scoarţă mărunţită, fierte 20-30 de minute la o cană de apă. Se face gargară pentru diferite afecţiuni ale cavităţii bucale.
Pentru uz extern, la un litru de apă se adaugă 30-40 de grame de scoarţă şi se fierbe 30 de minute. Se fac spălături locale. Preparatul, datorită proprietăţilor tonice, se foloseşte şi în tratamentul transpiraţiei excesive ale picioarelor.
Din pulberea de ghindă se obţine un surogat al cafelei, care se bea dimineaţa pe stomacul gol.
Are efecte revigorante, uşor antidepresive, dar medicii recomandă să nu abuzaţi, pentru că poate distruge flora intestinală.
Cristina RĂSCOL
