Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu” și-a etalat valorile într-o paradă: Istorie, tradiție, creație, ecologism, viitor…

2967

În ultima zi din acest an de învățământ, Școala Gimnazială ,,Alexandru Ștefulescu” din Târgu-Jiu, a marcat câteva activități importante, trecute în proiectul Educațional ,,Poveste fără sfârșit..”, două amânate urmare a vremii nefavorabile și a grevei generale a dascălilor. Este vorba despre parada pregătită cu atâta entuziasm de elevi, părinți și de cadrele didactice și despre flashmob, totul fiind completat cu premierea elevilor la final de an școlar, activitate organizată în amfiteatrul unității educaționale.

Cu o avertizare meteorologică pe fundal și o vreme mohorâtă, completată cu ploi în rafale, elevii de la Ștefulescu, scoală etalon a municipiului Târgu-Jiu, dar și a județului Gorj, și-au pregătit, vineri după-amiază, entuziasmați și emoționați deopotrivă, costumele pentru paradă.
Unii au îmbrăcat costumele tradiționale, s-au îmbrăcat în îi, s-au pus marame, iar băieții și-au pus încântați brâurile cu motive tradiționale, alții au îmbrăcat costumele de epocă, reînviind o bucățică din vremurile bune și creative ale lui Ștefulescu.
O parte, au ales să coboare în stradă, direct din cărțile cu povesti, iar strada din fața școlii s-a umplut de cavaleri în armuri și prințese, în timp ce alții au îmbrăcat haine create din materiale ecologice, colorând parada cu un manifest pentru protejarea mediului înconjurător. Din alai nu au lipsit dragonii, roboții de tinichea și a fost, în marea de copii, chiar și în un nor de ploaie ,,vinovat”, cu siguranță, de bruma de soare care a încălzit mulțimea pentru 20 de minute de paradă. Copiii veseli s-au adăpostit apoi, coordonați de directorul Vasile Udroiu, și de echipa sa de conducere, pe holurile școlii, apoi în amfiteatru, unde s-au împărțit, cu generozitate, în aplauze și ovații, dar și premiile pentru elevii merituoși ai școlii. Pe vreme s-a mizat și la flashmobul de final, ca apoi în școală să sune ultimul clopoțel. A venit vacanța mare ..!
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here