Şcoala de Teatru şi Comunicare va avea spectacole la „Elvira Godeanu”

112

scoala-teatruConsilierii locali au aprobat proiectul de modificare a hotărârii de Consiliu Local din 30 ianuarie 2012 de încheiere a unui parteneriat între Municipiul Târgu-Jiu şi Şcoala de Teatru şi Comunicare. Astfel, sala de spectacole a Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” va fi pusă la dispoziţia Şcolii de Teatru şi Comunicare pentru spectacole.

În şedinţa de Consiliu Local din data de 26 martie, s-a aprobat punerea la dispoziţia Şcolii de Teatru şi Comunicare a sălii de spectacole a teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu-Jiu. Folosirea sălii se va face contracost, pe baza unui program stabilit de comun acord cu conducerea Teatrului „Elvira Godeanu”, care va încasa sumele convenite pentru utilizarea spaţiului. De asemenea, Şcoala de Teatru şi Comunicare va putea utiliza şi amfiteatrul din zona Victoria-centru sau alte spaţii publice, ce vor fi folosite cu acordul şi pe baza unui program stabilit cu Primăria Târgu-Jiu. Totodată, Şcoala de Teatru şi Comunicare va avea obligaţia organizării de spectacole gratuite cu ocazia diverselor evenimente, la solicitarea Primăriei Târgu-Jiu.

M.S.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here