Răspunderea la români
A devenit aproape un obicei la români de a căuta explicații pentru eșecurile înregistrate de națiune și de Țară în alte locuri decât în cele responsabile de deciziile privind soarta României. Recent, în 8 decembrie 2022, românii au trecut prin momente neplăcute când au aflat că, datorită opțiunii liderilor guvernului de la Viena, Consiliul JAI al Uniunii Europene a respins solicitarea României de a intra în spațiul Schengen, după aproape 16 ani de când devenise membru al UE și după încă un refuz al aceleiași instituții europene, în 2011. Mass media și media socială din România au început imediat, ca la comandă, să blameze guvernul austriac, Viena și tot ce era legat de statul Austria pentru opoziția arătată față de România în amintitul Consiliu de la Bruxelles. Aceasta chiar dacă a votat contra României și Olanda!La București și în majoritatea orașelor românești erau făcuți răspunzători pentru eșecul răsunător al României principalii lideri ai guvernului cu sediul în Viena!
Aceste întâmplări m-au dus cu gândul la un alt episod din istoria noastră națională și europeană. Era după martie 1918, după ce guvernul României a acceptat un armistițiu cu Germania și Austro-Ungaria,urmare a numitei păci de la Brest-Litovskși a avansului armaterlor Puterilor Centrale în teritoriul românesc. Atunci, generalul Averescu, unul dintre eroii români ai Primului Război Mondial, a hotărât să intre în viața politică pentru a trage la răspundere pe cei care nu au pregătit adecvat România, care i-au secătuit capacitățile de producție și rezistență, fiind dispuși chiar la sacrificarea României doar pentru a se salva ei, averile și familiile lor. Este ușor de înțeles că generalul Averescu s-a referit la partidele politice care au guvernat România la începutul sec.al XX-lea, la principalii lideri politici și statali care ar fi trebuit să fie trași la răspundere de popor. Cu sloganul “Răspunderea”, Averescu a și câștigat campania electorală din 1920 dar a pierdut guvernarea, la începutul anului următor, pentru că nu a îndrăznit să se atingă de Ion I.C.Brătianu și partidul lui liberal, de însuși regele Ferdinand. Astfel că răspunderile au fost căutate în altă parte, cel mai adesea în exteriorul țării. În situația noastră de astăzi, după ce i-a fost refuzată României încă o dată intrarea în Spațiul Schengen, răspunderea a fost imediat pusă în seama Vienei, Austriei, guvernului acestei țări și doar tangențial au fost îndreptate câteva întrebări către liderii actuali de la București. Probabil, conducătorii țării noastre și-au amintit de o afirmație a profesorului Ioan Scurtu, din decembrie 2011, care făcea trimitere tot la Averescu, prin care istoricul bucureștean arăta că răspunderile pentru eșecurile României de atunci nu erau ale cetățenilor obișnuiți, ci ale guvernanților țării. Iar acum, pentru a nu mai fi îndreptată iarăși responsabilitatea către cei din palatele puterii din București, a fost manipulată opinia publică spre responsabilizarea guvernanților din Austria. Dar oricât vor fi arătați cu degetul aceștia din urmă, care-și au păcatele lor, răspunzătorii pentru eșecul României de a intra în spațiul Schengen trebuie căutați în primul rând la București.
Renumele Austriei și politicienii ei mici
Guvernanții de acum ai Austriei au demonstrat că nu sunt real interesați de binele poporului austriac și al cetățenilor europeni pe cât de propria lor situație în partidul conservator, formațiune cu evoluții clare spre iliberalism, și, până la urmă, de câteva voturi prin care s-ar putea menține ei la putere. Aceasta arată calitatea îndoielnică a liderilor acestui partid, dovedită progresiv în ultimele două decenii, dar care au însăși mijloace de a influența politicile Uniunii Europene pe care este evident că le desconsideră și le folosesc doar pentru a obține ei și baronii lor locali avantaje momentane, chiar dacă declamează că se interesează de bunurile comune europene, precum politica de azil sau gestionarea fluxurilor de migranți dinafara spațiului Schengen. Firește, aceasta este o parte care devoalează numai câteva aspecte ale intereselor guvernanților actuali austrieci, în speța discutată. Cert este că unii politicieni de dreapta de la Viena nu realizează că odată capitala lor a fost centrul unui Imperiu frecvent blamat în Europa Centrală. Deși Olanda a fost tot între oponenții României, felul în care au procedat guvernanții austrieci, în comparație cu cazul Croației, de exemplu, a indicat o atitudine discriminatorie față de români, a arătat că nu le pasă de români și România, aceștia fiind considerați nedemni a intra în Spațiul Schengen. În fapt, acei lideri politici austrieci au amendat politicienii români care arată permanent lipsă de respect față de cetățenii României, aceștia fiind catalogați după lipsa încrederii lor în autoritățile române(replica austriacă la contestarea de către București a datelor Vienei privitoare la migrație a fost respingerea credibilității informațiilor provenite de la autoritățile românești!).
Extinderea Spațiului Schengen
Tema extinderii Spațiului Schengen cu Croația, România și Bulgaria nu a fost discutată la București până când cancelarul Germaniei nu a amintit-o într-un discurs la Praga, în vara acestui an. Abia atunci liderii politici de la noi s-au năpustit asupra subiectului, făcând din el o tolbă de aspirații pentru poporul român și o competiție neloaială pentru „eroism” partidist și chiar personal. Imediat au apărut evaluări de partid și chiar guvernamentale care apreciau că acum România era foarte bine pregătită „tehnic”(?!), fiind susținută de toate statele Spațiului Schengen, de instituțiile Uniunii Europene pentru a intra în aria menționată. Mă întreb dacă n-or fi existat la București și interogări prin care să fie luat în seamă scenariul că Germania și Franța au considerat că era bine ca în zona Schengen să intre Croația, iar dacă vor fi capabile a-și susține interesul și Bulgaria, România? Mai ales că au apărut contestări dinspre Olanda, Suedia și apoi Austria, receptate de liderii României cu o superficialitate înspăimântătoare. Răspunsul politicienilor de la București a fost de tip politicianist, noi asistând la o întrecere între partide, îndeosebi cele de la guvernare, care să-și asume meritele cele mai mari ale intrării României în Spațiul Schengen. Comentatorii și analiștii „de casă” le-au ținut isonul, creându-se percepția că suntem într-un festival de glorificare a iubiților conducători. Nu la fel a procedat Croația care, deși era prima preferință între cele trei state, a procedat la o negociere sistematică a interesului ei, nu doar la Viena, ci și la Munchen, Berlin, Budapesta etc., chiar dacă știa că are susținerea unor „sponsori” foarte influenți. Pe când politicienii români s-au mobilizat doar în ultimele două săptămâni înaintea reuniunii Consiliului JAI într-o campanie disperată și penibilă de a obține votul contestatarilor olandezi, suedezi și austrieci. Se știe că pentru astfel de decizii este necesară unanimitatea voturilor statelor membre și că o singură exprimare negativă scoate statul aspirant de la intrarea în Spațiul Schengen. Dar la București se declama patriotard că țara noastră avea susținerea tuturor statelor votante și a instituțiilor europene și că în mod sigur, de data aceasta, România va intra în zona Schengen. În realitate, atât discursul politic de la București cât și acțiunea autorităților și guralivilor noștri politicieni dovedeau o crasă necunoaștere a gestionării afacerilor europene și mecanismelor decizionale de la nivel european. România se comporta ca un actor aflat întâmplător pe calea europeană, neștiind exact cum a ajuns acolo și ce vrea. ar aceasta după aproape 16 ani de când România este membru al Uniunii Europene! No comments!
Nevoia de Schengen
Realizarea Spațiului Schengen a început cu aproape patru decenii în urmă pentru a se crea cadrul de aplicare a libertăților fundamentale ale Comunității/Uniunii Europene. În percepție comună a fost văzută ca modalitate prin care circulația liberă a persoanelor, mărfurilor, capitalului, serviciilor devenea realitate, iar nu doar constituirea frontierelor externe ale Uniunii și ridicarea opreliștilor la granițele interne. De aceea, majoritatea comentatorilor de la noi nici nu au găsit argumente pentru susținerea obiectivului intrării României în Spațiul Schengen, deoarece deja cetățenii români circulau fără vize încă din 1 ian.2002, iar mecanismele Pieței Interne erau și mai sunt greu de înțeles pentru mulți concetățeni ai noștri. Și tot din necunoaștere, unii politicieni români au propus să considerăm intrarea în zona Schengen drept un mare proiect de țară, firește din lipsa unui adevărat proiect de țară demult așteptat. S-a mai spus că doar transportatorii ar fi beneficiat de intrarea noastră în Spațiul Schengen pentru că ei nu ar mai pierde ore și zile la controalele de la graniță. Prea puține voci au arătat că principalul avantaj al aderării la Uniunea Europeană a rezultat din posibilitatea noastră de a interacționa deplin în Piața Internă, ceea ce înseamnă și intrarea în Spațiul Schengen, opțiune de altfel prevăzută și în Tratatul de Aderare. Iar transportatorii sunt operatorii mobilității mărfurilor și pieței, nu doar a persoanelor. Or, e clar că viteza de mișcare a mărfurilor, ca și a capitalurilor, sporește randamentul producătorilor. Ceea ce duce și la o competitivitate mai înaltă a economiei naționale, cu câștiguri însemnate pentru investitori, producători și lucrători. Ar favoriza și înaintarea pe scala convergenței economice și societale a României, făcând-o mult mai atractivă pentru noi investiții și intensificarea activităților comerciale pe piața regională, continentală și globală. Intrarea în aria și mecanismele Schengen este, la urma-urmei, o înaintare a României în procesul de integrare europeană, cel pentru care am afirmat că am dorit să aderăm la Uniunea Europeană. Așadar, era interesul nostru să intrăm cât mai repede în Spațiul Schengen, ca și în zona Euro, odată ce am reușit aderarea la Uniunea Europeană. Știind efortul depus de Croația pentru aderarea la Uniunea Europeană, mă bucur și felicit autoritățile și cetățenii acestei țări pentru succesul intrării deodată, la 1 ianuarie 2023, în Spațiul Schengen și Zona Euro! Așa da, iată că se dovedește cum se pot înfăptui aceste obiective ale integrării europene cu demnitate și eficiență, cu voință și muncă determinată! Mă bucur și pentru Bulgaria pentru că se apropie de momentul intrării în zona Euro, chiar dacă a ratat și de data aceasta obiectivul Schengen! Astfel că va rămâne România, dintre statele UE aspirante, să culeagă laurii… celui din urmă. Ceea ce pe mine personal mă întristează enorm și mă obligă să solicit autorităților românești a deprinde mai repede mecanismele politicilor europene și integrării europene, a munci mai mult și aplicat pentru interesele românilor și României!
Diplomația românească și semnalele grave
Este evident că statul român are deficiențe majore în aplicarea politicilor europene pe care a dovedit cu prisosință că le desconsideră La fel și în ceea ce privește o presupusă politică externă pe care politicienii noștri și unii pretinși „guru” ai analizelor externe o poartă mereu la butoniera veșmintelor și intereselor individuale, dar nicidecum la drapelul României. Căci este de mirare cum la București nu a fost tras semnalul de alarmă când Austria, Ungaria, Serbia au agreat o înțelegere despre așa-numita problemă a migrației. Și nici când Munchen, Viena, Zagreb au constituit un triunghi al intereselor zise-energetice în zonă. Era evident grupajul iliberal recent operaționalizat în regiunea central-europeană pe care probabil l-a aprobat și dl.Manfred Weber, liderul principalei grupări din Parlamentul European, care a continuat manevra de susținere a unor șefi de partide de tip Orban Viktor, după cum a dovedit-o inclusiv într-un recent cadru partidist „popular” de la Viena. Ceea ce echivalează cu o subminare deschisă a obiectivelor Uniunii Europene. În acest context, multe voci politice de la București au mizat pe o presupusă influență a prefăcătoriei d-lui M.Weber în favoarea României, iar câteva glasuri socialiste din capitala țării noastre au făcut gargară patriotardă prin Bruxelles și alte capitale europene, trecând însă cu maximă superficialitate pe lângă fenomene regionale și europene care vizau direct și indirect interesele românești, inclusiv atingerea obiectivului intrării în Spațiul Schengen.
Mai negociem?
Liderii politici de la București au demonstrat încă o dată necunoașterea și incapacitatea ducerii negocierilor europene, resubliniind percepția că la acest capitol suntem periculos de înapoiați între statele membre ale Uniunii Europene. Tratatul de Aderare(Art.4) prevede angajamentul României de a aplica integral dispozițiile acquis-ului Schengen și pașii care trebuiau făcuți pentru intrarea în Spațiul Schengen. Este menționat clar că după evaluarea stadiului pregătirii de către Comisia Europeană și aprobarea raportului acesteia în Parlamentul European, statele membre ale Spațiului Schengen efectuează propria analiză a modului cum statul aspirant a aplicat acquis-ul Schengen, desigur în funcție de percepțiile și poziționarea lor față de problematica generată ariei și interesului lor. Or, în acest proces este nevoie nu doar de „discuție comprehensivă”, ci de o veritabilă negociere prin care statul candidat să argumenteze cum își armonizează interesele cu zona Schengen și cu fiecare stat membru al acesteia, deoarece adesea subiectul este conectat aspectelor Pieței Interne, dar și siguranței publice și securității naționale. Ultima fază este cea a votului cu unanimitate în Consiliul JAI, nu de puține ori lucrurile limpezindu-se chiar în timpul lucrărilor acestuia. O astfel de negociere este un proces sistematic, de durată, bine coordonat și cu implicarea mai multor categorii de actori, în primul rând guvernamentali, fiind urmată o strategie coerentă și transparentă, implicand și informarea corectă a publicului. Este tocmai ceea ce a lipsit în abordarea recentei tentative a României de a intra în Spațiul Schengen. Nu s-a detectat o strategie limpede de acțiune și negociere, fiind ușor de constatat o abordare mai degrabă politicianistă și doar cu câteva zile înainte de data Consiliului JAI existând semnale firave de negociere europeană. O astfel de politizare a și permis cancelarului austriac și ministrului de interne de la Viena să accentueze asupra unor mesaje cu iz politic și electoral deplasate ,pentru a-și urmări propriul joc și interes în luptele de putere din interiorul Austriei. Ce-i drept, cu sprijinul Partidului Popular European care s-a asociat astfel și acțiunii celor care urmăreau decredibilizarea instituțiilor și politicilor europene.
Ce e de făcut?
Reacția autorităților și politicienilor din România a fost de a se lepăda de orice responsabilitate pentru eșecul înregistrat de România, în 8 dec.2022, și aruncarea întregii răspunderi asupra guvernului austriac. Mai mult, pe fondul unor înțelese nemulțumiri din partea populației românești, alimentată masiv în ultimii ani de discursuri politice manipulative, această atitudine publică a fost ghidată pe un teren al isteriei populare, desigur vizând guvernamentalii din Austria. Aceasta fără a se ține seama de faptul că la o viitoare încercare de accedere a României în Spațiul Schengen, guvernul de la București va avea nevoie de votul guvernului Austriei și a celorlalte state votante care de-acum încolo se vor uita mult mai atente la reacțiile politicianiste ale liderilor români. Ar fi fost mai util și sănătos să se analizeze critic modul cum guvernanții României au abordat subiectul pregătirii și convingerii mediului european pentru ca țara noastră să fie acceptată în Spațiul Schengen. Și să se insiste pe întărirea încrederii tuturor europenilor față de statul român, guvernul lui și liderii politici ai acestuia. Conduita șmecherească, neo-fanariotă a politicienilor de la București este deja cunoscută în detalii de statele membre ale Spațiului Schengen, iar escamotările guvernanților români în privința politicilor europene sunt deja înregistrate nu doar la Bruxelles, ci și în capitalele statelor europene, fiind principalul motiv pentru care România și românii nu pot beneficia deplin de aderarea la Uniunea Europeană. E imperios necesar ca procesul decizional european al României să intre pe făgașul normalității, implicând competențe reale, instituții sănătoase și direcții clare conectate integrării europene. Întărirea capacității de negociere la nivelul Uniunii Europene s-a dovedit iarăși că trebuie luată în seamă, ceea ce nu s-a făcut nici după recentul episod al PNRR, însemnând că liderii României nu vor(sau nu pot) să extragă învățămintele bune nici după multiple greșeli și eșecuri. De altfel, e dovedit că guvernele de la București nu au reusit să gestioneze adecvat nici succesul aderării la Uniunea Europeană!
Nu voi propune eu o “foaie de parcurs” pentru următoarea etapă a reînscrierii țării noastre în cursa pentru intrarea în Spațiul Schengen, deoarece aceasta este datoria guvernului României. Dar nici nu pot trece peste observația, care este la îndemâna oricărui cetățen al României, că guvernul de la București a performat mediocru ca stat membru al Uniunii Europene, în ultimii 16 ani. Poate ar fi bine să ia lecții de la guvernul croat, dar și de la altele, care și-a stabilit serios niște obiective(ex.Euro,Schengen), strategii realiste, programe de aplicare a acestora și le-a urmat consecvent, trecând peste obstacolele corupției și crizelor diverse, negociind permanent în Bruxelles și celelalte capitale europene până la atingerea țelurilor pe care și le-a fixat în proiectul național de dezvoltare accelerată a Croației. Aceasta în timp ce politicienii români doar simulează adoptarea unor strategii și programe pe care le așează imediat pe rafturile din arhivă și izbucnesc în campanii nervoase și iraționale, luând profil de victime închipuite, atunci când se ivește un context întâmplător care i-ar putea aduce în prim-planul politicii naționale și europene. Câte strategii și programe de aplicare a acquis-ului Schengen au fost elaborate la București, iar noi suntem încă tot în afara Spațiului Schengen?! Câte strategii și planuri de aplicare a măsurilor pentru adoptarea Euro a aprobat guvernul român, iar România pare că se tot îndepărtează de zona Euro?! Oare sunt acestea aditudinii politice care pot susține credibilitatea liderilor, guvernului și statului român în relația partenerială cu instituțiile europene și statele membre ale Uniunii Europene? Răspunsul este dat și de felul în care sunt priviți liderii politici și România peste tot în spațiul european și nu numai .Recentul episod Schengen, cu opoziția Austriei, Olandei și probabil încă vreo câtorva state membre, a developat o fotografie care spune…mai mult decât o mie de cuvinte! Ceea ce ar trebui să facă să sune clopotul(nu doar clopoțelul) pentru actualii și viitori lideri politici români! Nu este deloc greșit ca cetățenii României să aibă aspirații tot mai mari. Dimpotrivă, pentru a recupera întârzierile în procesul de dezvoltare și a fi deplin convergenți cu lumea evoluată ar trebui să avem ambiții și mai înalte. Dar acestea să fie bine ghidate de lideri și instituții dedicate total realizării așteptărilor populare. Prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană ne-am asumat să intrăm cât mai repede în Spațiul Schengen, suma bugetului european destinată nouă prin Facilitatea Schengen fiind susbstanțială. Așa că trebuie să urmăm această cale: SCHENGEN ȘI IAR SCHENGEN!(Acest material a apărut și-n Piața Financiară, dec.2022)
Prof.univ.dr Vasile Pușcaș
