Scandal într-un bar din Peștișani, încheiat cu rețineri

1064

Trei tineri din comuna Peștișani au fost reținuți, în urma unui scandal, care a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un bar din localitate. Aceștia sunt acuzați că ar fi lovit doi clienți ai localului. ”La data de 20 ianuarie, poliţiştii au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, trei tineri cu vârste cuprinse între 25 și 29 de ani, toți din comuna Peștișani, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii şi liniștii publice și lovire sau alte violenţe. Aceștia, în noaptea de 19-20 ianuarie, în timp ce se aflau în incinta unui local public, de pe raza comunei, ar fi avut un conflict spontan, pe fondul consumului de alcool, cu alți doi tineri de 18 și 25, din comuna Peștișani, respectiv comuna Scoarța, asupra cărora ar fi exercitat acte de violență, provocându-le leziuni. În urma incidentului s-a produs tulburarea ordinii şi liniştii publice, mai multe persoane aflate în incinta barului fiind indignate şi deranjate de cele întâmplate”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj. Ieri, cei trei suspecți au fost audiați de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, care va stabili dacă se impune o măsură preventivă în timpul cercetărilor.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here