Scandal de proporții în comuna Stănești, provocat de doi tineri din Buzău, care au înjurat și amenințat polițiștii

2000

Doi bărbați de 23 și 28 de ani, din județul Buzău, au fost reținuți, ieri dimineață, după ce au provocat un scandal de proporții, duminică, în comuna Stănești. Aceștia au venit în vizită, la un tânăr din localitate, pentru a sărbători hramul satului. După ce au consumat alcool, cei doi musafiri ar fi mers la magazinul din localitate să ceară alcool și ar fi devenit agresivi, pentru că ar fi fost refuzați.
,,În jurul orei 16.30, pe fondul consumului de alcool și aflându-se în stare avansată de ebrietate, cei doi suspecți s-au deplasat la adresa persoanei vătămate, unde se afla și un magazin și au solicitat băuturi alcoolice. Una dintre persoanele vătămate, care este proprietara magazinului, a fost lovită și a necesitat 3-4 zile îngrijiri medicale. În apărarea acesteia a intervenit o altă persoană care a fost lovită de unul dintre suspecți și i s-au produs leziuni traumatice ce au necesitat pentru vindecare 3-4 zile de îngrijiri medicale. În raport de atitudinea celor doi suspecți, persoanele vătămate s-au retras în curte, unde se aflau mai mulți martori”, au precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu. La scurt timp, proprietara magazinului a sunat la 112 și a cerut sprijin.
,,Inițial, la fața locului a intervenit un echipaj din cadrul Postului de Poliție Runcu și Lelești, pentru a aplana acest conflict. Între timp, cei doi suspecți s-au retras la domiciliul unei alte persoane. În momentul în care a venit echipajul de Poliție, suspecții au ieșit din nou în stradă și au continuat să aibă aceeași atitudine recalcitrantă. În prezența organelor de Poliție au agresat fizic o altă persoană, care a fost lovită cu pumnii și cu paharul în zona capului și a toracelui. Persoana vătămată era căzută pe sol, iar agentul de Poliție a scos pistolul din dotare și l-a somat să înceteze activitatea infracțională. Suspectul a început să-i adreseze amenințări polițistului, cu acte de violență, împrejurare în care și celălalt agent de Poliție a scos pistolul, pe care îl avea asupra lui și a fost încătușat unul dintre suspecți”, au mai precizat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu.
Totul a fost filmat de un martor. ,,Vrei să te bat cu pistolul în mână”, l-a întrebat unul dintre agresori pe agentul care avea pistolul îndreptat spre el.,,Urmare a unui apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, reușind imobilizarea unui bărbat, moment în care mai multe persoane au intervenit pentru a-l scăpa. Imediat, polițiștii prezenți la fața locului au solicitat sprijin, astfel încât, spre localitatea respectivă, au fost redirecționate echipaje de ordine publică și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale. Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj. Precizăm că, la momentul intervenției în cadrul unui eveniment, polițiștii acționează gradual si proporțional, scopul nostru fiind evitarea escaladarii conflictului, prevenirea actelor de violență si foarte important, salvarea de vieți”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Ieri, mascații au descins la casa tânărului din Stănești, la care au venit în vizită cei doi bărbați din Buzău. Acesta este acuzat că i-a tăiat cătușele unuia dintre musafiri.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here