Șase persoane reținute, după scandalul din Obreja

788

Audierile, care au avut loc, marți, la sediul Poliției, după scandalul din Obreja, s-au încheiat cu rețineri pe bandă rulantă. Șase persoane au fost conduse în arest, în timp ce o femeie a fost transportată la spital, în urma altercației.
”Poliţia Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată, prin apelul 112, cu privire la faptul că, pe strada Aurel Vlaicu, are loc un conflict spontan între mai multe persoane. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție și echipa de intervenție de la IJJ Gorj, care au intervenit și aplanat conflictul.
Din cercetările efectuate de polițiști la fața locului s-a stabilit faptul că trei bărbați cu vârste cuprinse între 28 și 49 de ani, în timp ce se aflau în fața unui imobil de pe strada Aurel Vlaicu, au avut un conflict spontan cu patru bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 24 și 49 de ani, conflict care a început cu amenințări de fiecare parte, iar ulterior s-au agresat fizic reciproc, folosind și obiecte contondente. În urma conflictului, o femeie a fost rănită ușor, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Persoanele implicate în conflict au fost conduse la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor și stabilirea cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului. În baza probatoriului administrat în dosar, pentru șase persoane a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introduse în Centrul de Reținere și Arestare preventivă al IPJ Gorj. Cercetările continuă, în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice”, se precizează într-un comunicat al IPJ Gorj.
Ieri, suspecții au fost prezentați în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu cu propuneri legale.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here