Sarkozy pledează pentru reformarea Consiliului de Securitate până la sfârşitul anului

277
Preşedintele francez Nicolas Sarkozy le-a propus, la New York, statelor membre ONU să se pună „de acord, până la sfârşitul acestui an, cel puţin asupra unei reforme provizorii” a Consiliului de Securitate.
Preşedintele francez a luat cuvântul cu ocazia deschiderii celei de-a 64-a Adunare Generală a Naţiunilor Unite.

„Criza ne obligă să dăm dovadă de imaginaţie şi de îndrăzneală”, a precizat Sarkozy, considerând că „în politică, economie, mediu, ni se impune necesitatea unei noi guvernări mondiale”.
Potrivit acestuia, „cele mai dezvoltate ţări nu pot pretinde să guverneze singure lumea” şi trebuie „lărgit cercul membrilor permanenţi şi nepermanenţi ai Consiliului de Securitate”.
Franţa cere de mai multe luni o extindere a Consiliului de Securitate.
„Este inacceptabil ca ţările de pe continentul african să nu aibă un membru permanent în Consiliul de Securitate, sau continentul sud-american cu o mare putere cum este Brazilia, sau India cu un miliard de locuitori ai săi sau Japonia sau Germania să fie excluse”, a precizat el.
„Atunci, trebuie să convenim până la sfârşitul acestui an cel puţin asupra unei reforme provizorii. Acest lucru ţine de legitimitatea ONU, de capacitatea sa de a acţiona într-un moment în care lumea are atâta nevoie ca întreaga comunitate internaţională să se mobilizeze pentru a face faţă unor provocări fără precedent”, a adăugat el.
Preşedintele francez a precizat, de asemenea, că trebuie „mers până la sfârşitul refondării capitalismului financiar”, „refondarea sistemului monetar internaţional”, „eliminarea paradisurilor fiscale” şi „limitarea fluctuaţiilor cursurilor pentru materiile prime supuse unei specule excesive”.
„Reformarea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale este o necesitate”, a afirmat el.
Sarzoky are ocazia să dezvolte aceste teme odată cu summitul G20 de la Pittsburgh care a început de ieri şi se încheie azi. El a pledat din nou ca „angajamentele pentru obiectivele cifrate în privinţa emisiilor de gaze cu efect de seră” să fie fixate la Copenhaga în decembrie , dar şi pentru crearea unei organiaţii mondiale a mediului şi înfiinţarea unei taxe pentru emisiile de dioxid de carbon la graniţe.
„Nu li se poate cere ţărilor în curs de dezvoltare care au atât de recuperat şi celor mai sărace care trebuie să facă faţă atâtor dificultăţi să respecte aceste norme fără a le sprijini în eforturile lor”, a declarat preşedintele francez.
Potrivit preşedintelui francez, „avem obligaţia de a inventa o nouă lume”. „La Pittsburgh, cât şi la Copenhaga, am spus-o solemn, nimic nu ar fi mai rău decât un compromis mediocru”, a conchis el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here