Sărbătoarea căpşunilor debutează la Polovragi

507

Un eveniment de amploare destinat căpşunilor crescute şi recoltate în cel mai eco mod posibil, va debuta week-end-ul următor la Polovragi, acolo unde va lua startul “Sărbătoarea căpşunilor de Polovragi”. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean şi Camera Agricolă Gorj, Consiliul Local şi Primăria Polovragi. Cele mai gustoase şi autentice căpşuni vor fi expuse spre vânzare de către producători, marfa fiind destinată chiar şi celor mai pretenţioşi gurmanzi, căpşunile făcând parte din soiurile Clery şi Arosa.
Turiştii care vor fi prin zonă vor avea ocazia să vadă frumuseţile locului, Peştera şi Mănăstirea Polovragi, Cheile Olteţului. Localnicii din Polovragi, mari producători de căpşuni, îşi doresc să reuşească pe viitor, să-şi înregistreze soiurile cultivate ca fiind sub “denumirea de origine controlată”, nemairiscând astfel ca soiurile de căpşuni provenite din Grecia să treacă drept marfă de Polovragi. Organizatorii evenimentului de la Polovragi roagă toţi producătorii de căpşuni din zonă să-şi anunţe participarea până la termenul limită de 31 mai.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here