Şapte adulţi şi doi copii, înzăpeziţi pe Transalpina

306

Nouă turişti din Bucureşti au rămas înzăpeziţi pe Transalpina la cota 2000 metri altitudine. Amăgiţi de vremea caldă ei s-au aventurat pe DN67C, închis circulaţiei să traverseze de la Rânca spre Obârşia Lotrului, zona cea mai înaltă şi periculoasă din România. Mai multe echipe de jandarmi din Voineasa şi Călimăneşti au plecat spre DN 67C pentru a scoate câţiva turişti care au rămas înzăpeziţi în Căldarea Urdele.

Mai mulţi turişti din Bucureşti, şapte adulţi şi doi copii au intrat pe Transalpina, dinspre Novaci, Gorj, cu gândul să ajungă la Obîşia Lotrului din Vâlcea. La Cota 2000 în căldarea Urdele au fost prinşi de ninsoare şi nu au mai putut înainta pe drumul acoperit cu un strat gros de zăpadă care pe alocuri depăşea şi un metru.
Şeful Serviciului Judeţean de Salvamont Vâlcea, Mircea Lera, a declarat “Am încercat şi noi cu Salvamontul, dar zăpada de pe şosea este destul de mare şi nu am putut interveni cu utilajele noastre aşa că o echipă de jandarmi montani din Voineasa şi una din Călimăneşti au plecat spre zona Urdele, pentru a-i scoate pe turiştii care s-au aventurat pe un drum închis circulaţiei să traverseze de la Rânca spre Obârşia Lotrului, zona cea mai înaltă şi periculoasă din România. Trebuie cunoscut faptul că Transalpina este complet închisă circulaţiei în această perioadă, zăpada este destul de mare pe asfalt şi azi dimineaţă a nins din nou în zonă”.
Transalpina este cea mai înaltă şosea din România, se află în construcţie din anul 2009 şi traversează Creasta Parângului având porţiuni care urcă până la 2.100 metri altitudine. De regulă este închisă începând cu 1 octombrie până la 1 iunie.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here