Sancțiuni record, aplicate de agenții de la Locală

1035

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică al Poliției Locale a Municipiului Târgu-Jiu au acționat pe parcursul primului trimestru al acestui an conform atribuțiilor prevăzute de Legea nr. 155/2010 a poliției locale, actualizată, cu modificările și completările ulterioare, în zona de competență, pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică, aprobat în condiţiile legii. Din documentele întocmite rezultă faptul că în timpul serviciului de patrulare, polițiștii locali au legitimat 230 de persoane și au aplicat 146 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 11.000 de lei. Cele mai multe au fost aplicate persoanelor care au călătorit fără bilet în mijloacele de transport în comun. Conform hotărârii Consiliului Local al Municipiului Târgu-Jiu nr. 403/2006 privind stabilirea unor norme pentru desfășurarea transportului urban de călători, au fost aplicate 96 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.600 de lei. ,,Din bilanțul activității pe primele trei luni ale anului 2019, rezultă că au mai fost aplicate: 5 sancțiuni contravenționale pentru lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri, 9 pentru nerespectarea prevederilor legale privind depozitarea deșeurilor și menținerea curățeniei în locurile publice, 5 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor privind interzicerea fumatului în spaţiile publice închise și 7 sancțiuni contravenționale pentru săvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică”, a declarat Alexandra Petrița, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Târgu -Jiu.Poliția Locală a Municipiului Târgu-Jiu recomandă cetățenilor care observă încălcări ale legislației, să apeleze numărul de telefon al dispeceratului instituției: 0253/225 434, astfel încât polițiștii locali să se deplaseze la fața locului în vederea luării măsurilor legale în timp util.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here