![afis](http://www.gorjeanul.ro/_vechi/images/stories/articole/2009_11_16/afis.jpg)
Petrecăreţi de toate vârstele
Conform Irinei Fumărel, organizatoarea evenimentului, l-a eveniment au fost în jur de 150 de persoane, însă toţi purtând câte un accesoriu care să amintească de starul pop. „Nu a fost un public de club, ci au fost fani Michael Jackson, care purtau tricouri cu faţa acestuia, şepci personalizate, majoritatea venind în grup la evenimentul nostru”, a mai precizat aceasta. Cei 150 de oameni au fost persoane de toate vârstele care s-au bucurat de atmosferă până dimineaţa ora 2. Ideea petrecerii a fost una comună, aparţinând atât Irinei Fumărel cât şi patronului clubului, Aurel Popescu, dar şi DJ-ilor.
„Mai urmează astfel de seri”, spun organizatorii. Astfel, sâmbătă viitoare în Club Regal va fi Seara Loredana Groza. „Loredana merită ascultată şi pentru că vrem să mergem pe formula un artist străin, altul român, pentru săptămâna aceasta am ales-o pe ea”, a mai adăugat Irina Fumărel.
Remember…
De asemenea, tot în amintirea lui Michael Jackson, pe data de 3 iulie a mai fost organizată o astfel de seară însă în Clubul Piano. Patronul clubului Piano, fost sunetist al trupei Iris, Duţu Bărboi, a dorit să marcheze tristul eveniment, deoarece a fost şi a rămas fan al regretatului star. O mulţime de fani s-au fotografiat lângă posterele înşirate pe mesele din club. Tinerii au aprins lumânări au dansat şi au povestit despre melodiile cântăreţului american până după miezul-nopţii.
Izabella Molnar