Salvia, planta care salvează viaţa

643
salviaSalvia (Salvia officinalis) este apreciată pentru aroma sa delicată, uşor dulceagă dar şi vag piperată, şi pentru că se poate folosi tot timpul anului, atât proaspătă, cât şi uscată. Exact ca şi rozmarinul, planta cu care se înrudeşte cel mai mult, salvia conţine o varietate de uleiuri volatile, flavonoizi şi acizi fenolici. Un consum mai ridicat de salvie este recomandat persoanelor cu afecţiuni inflamatorii, printre care artrita, astm sau ateroscleroză.

Frunzele şi seminţele salviei au calităţi antioxidante care previn degradarea celulelor şi stabilizează nivelul de oxigen necesar în procesul de metabolism. Salvia mai este răspunzătoare şi pentru capacitatea de a dezvolta memoria, de aceea uleiurile acestei plante se folosesc în medicaţia persoanelor care suferă de Alzheimer.
Contraindicaţii: la persoanele sănătoase nu există contraindicaţii, însă persoanele care urmează un tratament de medicamente pentru sistemul nervos au nevoie de sfatul medicului dacă vor să consume salvie, fiindcă pot apărea interferenţe de natură negativă.
Întrebuinţări culinare
Desigur că salvia este folosită cel mai mult ca şi condiment, întocmai ca şi rozmarinul sau coriandrul. Însă există mai multe variante inteligente şi simple de introducere a salviei în alimentaţie. De exemplu:
-amestecaţi boabe fierte de fasole cu ulei de măsline, usturoi şi frunze mărunţite de salvie iar apoi puneţi acest amestec peste felii prăjite de pâine integrală, pentru un mic dejun extrem de sănătos;
-aromatizaţi mai mult propriul sos de tomate făcut în casă cu ajutorul salviei mărunţite;
-adăugaţi salvie mărunţită la omletele de dimineaţă;
-tocmai aţi scos de la cuptor o pizza făcută în casă, cu blat subţire, ingrediente sănătoase şi naturale? Atunci încercaţi să puneţi deasupra salvie uscată, chiar înainte de a începe să consumaţi felia de pizza;
-doriţi o salată rapidă şi a naibii de gustoasă? E simplu: amestecaţi frunze proaspete de salvie, ardei graşi tăiaţi bucăţele, castraveţi felii, ceapa roşie şi iaurt natural fără grăsimi;
-dacă gătiţi peste sau pui la cuptor, acoperite cu folie de aluminiu, atunci puneţi deasupra cărnii frunze proaspete de salvie astfel încât la final gustul cărnii va fi marcat semnificativ de aroma delicată a salviei.
Iată cum folosesc salvia diferite popoare europene: nemţii pun salvie în cârnaţi, francezii o folosesc la supele vegetale sau la carnea albă, italienii o consumă cu paste făinoase, balcanicii condimentează carnea de oaie şi de miel cu salvie, iar englezii au o specialitate de caşcaval renumită, făcută pe bază de salvie, numită Sage Derby.
Pont: Fiindcă aroma salviei este foarte delicată, dacă doriţi să o folosiţi la mâncărurile îndelung gătite la cuptor, atunci trebuie să adăugaţi frunzele de salvie de-abia atunci când mâncarea este aproape gata, sau chiar gata, fiindcă altfel procesul de gătire va diminua aproape în totalitate aroma salviei.
Cum depozitaţi salvia
Salvia proaspătă este cea mai indicată, graţie aromei superioare, însă salvia poate fi achiziţionată şi uscată. Proaspete, frunzele acestei plante au aspect verde – gri şi pot fi păstrate aproximativ o săptămână în stare naturală la frigider, însă doar după ce au fost învelite într-un prosop de hârtie de bucătărie şi introduse apoi într-o pungă închisă ermetic. Uscate şi mărunţite frunzele salviei trebuie să stea într-o cutie ermetică, într-un spaţiu întunecat şi răcoros, pe cât posibil.
Inedit despre salvie
Romanii au introdus salvia în Europa din Egipt;
Denumirea sa în latină, Salvia officinalis, provine din cuvântul „salvere”, care însemna „a salva”;
În 2001 Asociaţia Internaţională a Cultivatorilor de Ierburi a desemnat salvia drept planta anului;
CONCLUZIE: De la planta medicinală la planta utilă în bucătărie şi până la statutul de plantă decorativă pentru grădină, salvia este consumată în România mai degrabă sub formă de ceai, ca şi element fortificator sau pentru amigdalite şi alte infecţii ale gâtului, decât în alimentaţia uzuală. Însă dacă e să ne gândim că este înrudită foarte mult cu rozmarinul sau cu coriandrul, atunci iată cum se face imediat legătura cu bucătăria. Fiindcă se găseşte în tot timpul anului, fiind şi uşor de cultivat (cu atenţie sporită însă în timpul iernii, fiind sensibilă), salvia trebuie să devină o obişnuinţă în bucătăria sănătoasă a fiecăruia dintre noi.
Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here