Salvați de pe munte

1471

Doi tineri, un român şi un american, au fost salvaţi, în cursul nopţii de duminică spre luni, de pe un traseu din Masivul Retezat. Ei erau epuizați fizic şi nu mai puteau să-şi continue drumul înapoi spre o cabană din zonă. Au fost observaţi de către un grup de turişti, care a alarmat echipele de salvare.
„Trei echipe de salvatori montani au fost trimise, din puncte diferite, pentru a-i salva pe cei doi turişti imprudenţi. Au fost găsiţi, târziu, în noapte, în zona Cabanei Pietrele, fără echipamentul greu. Epuizarea celor doi a venit de la faptul că nu au pregătirea fizică necesară, nu au purtat parazăpezi şi nu aveau schiuri de tură. Din fericire, acţiunea de salvare s-a încheiat cu succes”, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Acțiunea de salvare a durat cinci ore. Tânărul român, care este din Târgu-Jiu, a susținut că are atestat de ghid montan, dar nu a putut să prezinte acest document echipelor de salvare.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here