Salonul de Pictură „Arte Mici” şi-a desemnat câştigătorii

348

marius-ungureanu2Duminică, de Ziua Poliţiei Române, cei mai talentaţi artişti ai Salonului de Pictură „Arte Mici” şi-au primit premiile. Chiar dacă unii nu au reuşit să fie prezenţi la festivitatea de premiere, organizatorii au promis că le vor expedia premiile prin poştă.

Finalul celei de-a treia ediţii a Salonului de Pictură „Arte Mici” a fost marcat duminică, prin decernarea premiilor. Câştigătorii au mers la Motru, unde au fost răsplătiţi pentru talentul de care au dat dovadă. Din cei peste 230 de participanţi la ediţia din acest an, juriul a ales drept câştigători pe cei mai talentaţi. Astfel, Adrian Cătălin Ionescu a câştigat Marele Premiu, acordat de Dorin Hanu, primarul municipiului Motru. Organizatorii au oferit câte trei premii pentru locurile I, II şi III. Premiul I au obţinut: Andrei Văduvescu (categoria 3-6 ani), Maria Delia Nezdoiminoga (7-10 ani), Maria Delia Oprica (11-15 ani). Locul II: Ioana Cristina Semenescu (3-6 ani), Ramona Marciuc (7-10 ani), Georgiana Elena Bulacu (11-15 ani). Locul III: Diana Draica (3-6 ani), Tudor Andrei Manciu (7-10 ani), Liliana Ştefania Trican (11-15 ani).

Premii speciale

Numărul premiilor speciale oferite în acest an este destul de mare, spre bucuria participanţilor. Premiul special „Arte Mici”, acordat de Pavel Şuşară a revenit Elenei Hogea şi lui Christian Pipelea. Premiul special de „Originalitate” a fost oferit de Coralifarm Motru, Raianei Ciuclea. marius-ungureanuSenatorul Ion Ruşeţ şi deputatul Constantin Severus Militaru au oferit premiul special „Primăvara Picturii” lui Alexandru Dan şi Marinei Vuia. Premiul special „Fascinaţie de Înger”, acordat de Vasile Râbu, a fost câştigat de către Diana Apetrei. Adreea Burtea (Cookie) şi Iulia Dragomir au câştigat Premiul Special „Bunavestire”, oferit de Florin Preda-Dochinoiu şi Alexandra Maciac. Premiul de „Impact”, dat de cotidianul Impact în Gorj a fost revendicat de Horia Drăgoescu. Anonimii „Arte Mici” au premiat pe Eva-Alexandra Munteanu şi Ana-Maria Modan, care au primit premiul special „Puterea Curcubeului”. Marius Ungureanu a primit premiul „Gorjeanul talentat”, acordata de cotidianul Gorjeanul. Premiul special „Prietenii Artelor” a fost oferit de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor „SED LEX”, filiala Gorj şi a fost câştigat de Ana-Cătălina Stroe. Premiul Special „Cătălin Haidău”, oferit de Ana Daria Haidău şi Grigore Haidău a fost câştigat de Ruth Ciupei. Premiul Special „Aurel Potcovaru”, oferit Alexandru Enescu şi Televiziunea Motru, a revenit Mariei – Teodora Sarcină şi Mălinei Claudia Ionete. Marin Condescu a oferit premiul „Surâs de albastru” Giorgianei Gurgu. Premiul Special „Povestea Culorii”, acordat de Casa de Cultură a Sindicatelor din Motru a fost câştigat de Bonari Beatrice Ion. Premiul Special „Culori Primare din Diaspora”, acordat de organizatori i-a revenit lui Alexandru Ivancea. Premiul Special „Exploziv în pictură” a fost acordat de ziarul „Exploziv de Sud-Vest” lui Eduard Andrei Chiţulescu. Anonimii „Arte Mici” au acordat şi Premiul Special „Paleta Fermecată Ginei Murvai. Premiul Special „Prima Culoare Primară” a fost acordat lui Ioan Mihail Mutu, din partea lui Doru Dincă şi Corinei Avram Lăpădat, din partea organizatorilor. În acest an, misiunea jurizării a revenit următoarelor personalităţi: Murivale Mureşan Vasile (România), Pavel Şuşară (România), Florin Stoiciu (România), Ana Daria Haidău (România), Jean-Charles BERNARD JiCé B.(Franţa), Mihai Olteanu (România), Maciac Alexandra (România), Kerekes Rareş (România) şi Florin Preda-Dochinoiu (România).

Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here