Arta „cu mare rol în educarea omului” (D. Diderot) e un proces ale cărui începuturi se pot urmări chiar din preistorie.
Realizarea elementelor care ţin de sfera artei e facilitată, dacă cel ce le abordează are o anumită înzestrare naturală (ereditară) care, pentru a performa trebuie completată cu studii (teoretice şi practice) de specialitate, cu o foarte bună cunoaştere a istoriei şi teoriei artei şi a unei bogate bibliografii a domeniului, cu participarea la vernisaje, cu vizitarea muzeelor de artă, cu participarea (eventual, activă) la sesiuni şi simpozioane pe teme de artă, la „tabere de documentare şi de creaţie” şi mai ales, cu un trudnic travaliu în atelierul de creaţie în care, folosindu-se diferite materiale specifice, tehnici şi procedee adecvate, „elemente de limbaj” şi „mijloace de expresie” etc., se etalează virtuţi în realizarea (personală şi unică) unor imagini artistice, un „modus vivendi” convingător şi valoros artistic.
Toate acestea se obţin şi cu concursul (concomitent şi necesar) diferitelor procese psihice de cunoaştere (senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, gândire etc.), ca şi al imaginaţiei şi atenţiei care, în procesul de creaţie, dupa epuizarea elementelor de meşteşug, fac loc discursului artei (N. Someşan ), la facilitarea arhitecturării (logice, după „lege artis”) unor elemente spiritual-estetice, evidenţiindu-se astfel, realizări vocaţionale care, „citite” de privitor, se constituie în… „genius loci”, cu valoare de emblemă, în arte de Einfühlung, „punţi între sufletul artistului şi consumatorul actului artistic” (Eug. Delacroix), „raze care merg de la suflet la suflet” (V. Hugo), propensiuni peremptorii, care sporesc confortul habitual al omului.
Sub genericul din titlul de mai sus, asemenea atribute se pot urmări (şi descoperi) în recent-vernisata expoziţie a Filialei Gorj a U.A.P. care, în imagini inedite şi abordări artistice complexe, materializează metafore estetice ale diferitelor genuri artistice (pictură, sculptură, grafică, artă decorativă), din care se evidenţiaza „judecăţi de gust si de valoare” străduindu-se să exprime inedite intenţii spirituale.
Fie că se caută echilibrul creaţiei clasice, fie că exponatele se constituie în „coeficienţe ale expresiei plastice” (I. Ianoşi), în sublimări afabile, bine înscrise în genericul expoziţiei, revelaţii ale unui… alter ego (particularizat şi esenţializat), fiecare expozant, în demersuri morfo-dinamice (sau calme) îşi augmentează fiecare demers care, concis, fără elemente barocizante, se doreşte să fie cât mai necesar genericului urmărit aducând în sfera atenţiei sentimente şi simboluri ale sacrului, „ale duhului fondului afectiv propus, duh care totdeauna trebuie să vină… din spatele lucrării, de dincolo de ceea ce se vede”, emoţionând, deci, prin inefabilul pe care-l transmite, prin reverii (obiective şi suficient de motivate), constituindu-se în autentice acte de cultură care, şi în acest caz, ilustrează conţinuturi (universuri spirituale), încadrate în contururi, forme şi volume (uneori, colate) contigue, temei propuse, „ceea ce trebuie să fie evidente în preocupările estetice şi morale ale fiecărui artist” (A. Breton), demersuri care, pentru a dialoga cu privitorul, în suscitarea contemplării, care să-i procure o benefică stare de ataraxie, trebuie ca şi acesta (privitorul) să vină în întâmpinare cu un anumit stoc de cunoştinţe în domeniu.
Şi în această expoziţie, în abordarea (şi etalarea) bogăţiei fondului interior al fiecarui artist, e evidentă conceperea „ad libitum” a creaţiei, asupra căreia, fireşte, se pot face şi aprecieri axiologice individuale, remarcându-se, de exemplu, acurateţea stilului („care nu trebuie să redea vizibilul, ci… să-l facă vizibil” – P. Klee), evidenţierea unei arte eclatante (luminoase) , cu un puternic aport emoţionant, într-un discurs vizual calofil, cordial , comprehensiv, apodictic, sau a unei preocupări pentru un limbaj sobru, sever, rece, riguros, dominat de culori reci, sau de forme geometrice, la fel de folositor titlului ilustrat.
Astfel privite, unele structuri se… descifrează ca „superbe simfonii” (picturale, grafice sau volumetrice), vitaliste, lirice, rafinate, totul realizând un „rendez vous” cu un câmp de vibraţii care dialoghează, întreg repertoriul intrând în rezonanţe ritmice, în starea de spirit cerută de titlul expoziţiei, ceea ce se străduiesc să facă şi exponatele de ţinută …modernă, care nu sunt atât de înclinate efuziunilor lirice şi pentru că provin din schimbări bruste şi foarte dese de viziune, dau dreptate celor susţinute de Barbu Ştefănescu Delavrancea, potrivit cărora „dacă epocele ştiinţei sunt succesive, cele ale artei sunt explosive”, întreaga expoziţie constituindu-se într-un benefic şi necesar “environment”, spiritual, cu puneri în dialog a unor „centre de interes”, cu „linii de forţă”, cu vocaţii compoziţionale (închise-deschise, statice-dinamice, figurative-nonfigurative), în intenţia sugerării unor construcţii monumentale sau… mignone, în ecelaşi timp, „făcându-şi loc, deci, şi arta de… abstragere, a raţionalului evident, a simplificării în exprimare” (Seuphor) care, lângă evidente exemple de „l’art pour l’art” , etalează şi accepţii şi convenţii moderne şi postmoderne (deconstrucţii, dezestetizări, dematerializări, nou-realism etc.).
În general, discursul (care se complementează logic) fascinează şi sporeşte interesul publicului iubitor de artă. Sigur că, în acest act de cultură, exegeţii şi exigenţii artei evidenţiază şi untergrund-ul (teoretic şi practic), care stă la baza (la temelia) creaţiei tuturor artiştilor (unii afirmaţi chiar pe plan mondial – M. Ţopescu), după cum şi unele… aluzii la… servituţi, aprehensiuni, histrionism, manierism, filistinism sau versatil, ceea ce trebuie evitat pe viitor. Credem, totuşi, că pentru fiecare exponat şi expozant e de folos ceea ce a spus Tudor Arghezi anume că „o lucrare de artă valoroasă este aceea care din prima clipă în care-i privită răcneşte, atrage atenţia în mod deosebit, privitorul vrea să o revadă încă şi încă, ba, chiar să o aibă. Dacă aceasta nu… „răcneşte” mai adaugă … nenea Tudorică ( cum îi spuneau prietenii), nu i-a intrat privitorului în suflet este o banalitate care din clipa următoare intră într-o uitare definitivă.
Privitorul avizat este acela care, în expoziţia de care am vorbit mai sus, apreciază dacă sunt lucrări care… „răcnesc”, sau care „intră în uitare definitivă”.
Prof. Marin Colţan
