S.O.S. Muzeul Şcolar din Cărbuneşti

146

plaveti 1Se spune adesea când laşi în urma ta ceva, că “Omul sfinţeşte locul”…Mă întreb şi întreb:”cum se numeşte omul (?!) care distruge locul sfinţit”.

În cariera mea de dascăl de patruzeci de ani-mai mult de 2 treimi petrecuţi la aceeaşi şcoală din Tg-Cărbuneşti la care am fost repartizat – am fost legat de acest orăşel unde mi-am petrecut tinereţile cu bune şi rele, cu satisfacţii şi decepţii, cu împliniri şi eşecuri-cu multe, deci mi-a fost dat la sfârşit de carieră să simt gustul amar al efemerităţii, să suport tăvălugul prostului gust, al ignoranţei şi nesimţirii ridicate la rang managerial. Despre ce este vorba? Încă de la debutul meu de dascăl în acest peltic orar, atras de zona Cărbuneştiului-peisaj, tradiţii-asemănătoare multe cu cele ale Rudinii copilăriei mele – m-am străduit, alături de colegi şi prieteni care m-au încurajat şi ajutat (Directorul Nicolae Taşcău, Profesorii Ion Zorlescu, Iulian Mitrescu, Nicolae Geană, Aurel Ursu, Părintele Aurelian Dumitrescu şi foarte mulţi elevi şi părinţii lor, să însăilez un muzeu şcolar cu piese autentice de port popular, etnografie, arheologie, numismatică, obiecte de cult etc, să salvăm, adică, din frumuseţile şi valorile unei culturi şi civilizaţii aproape apuse. Muzeul s-a îmbogăţit în continuu cu piese noi, unele provenite din alte zone şi localităţi-Transilvania, Moldova, Muntenia, prin proiectele realizate împreună cu doamnele institutoare Violeta Dumitrescu, Doina Lupu, Eliza Zorilă. Deja spaţiul era insuficient pentru cele peste trei mii. Eram în tratative cu primarul de atunci, Dl.Inginer Cristian Toader Pasti să construim pe nucleul muzeului şcolii, un muzeu al oraşului. N-a fost să fie… Numai că asta a durat până acum doi ani când noua echipă managerială, cu sânge proaspăt, dornică de “schimbare”şi “reformare”şi-a permis să demoleze totul. Fără să ia legătura cu mine ca responsabil al muzeului, această echipă, împreună cu “muzeografii”-muncitori ai şcolii, conduşi direct de administratorul-coordonator, au transferat piesele într-un alt spaţiu, insalubru, transportate de-a valma cu roaba, targa şi depozitate “clae-peste-grămadă” unde au zăcut un an de zile.Când am auzit vestea (eu fiind detaşat de patru ani de zile la liceul Teologic Tg-Jiu) am fost să văd grozăviile săvârşite de aceşti “intelectuali subţiri”şi am rămas stupefiat şi revoltat de ceea ce vedeam: marame şi ii, catrinţe, cioburi de ceramică amestecată cu moloz, icoane sparte, plugul de lemn-piesă-rară – fără roţi, totul într-o superbă “devălmăşire”. Nu mai spun că toţi pereţii holurilor şcolii erau plini altădată cu desene ale copiilor şi icoane, iar acum sunt goi. Anul acesta am avut surpriza neplăcută să constat că spaţiul rezervat cabinetului de Ed.Artistică Plastică a fost înlocuit cu alt cabinet iar planşele de cromatologie citate din marii artişti, au fost depozitate în aceeaşi clădire, lângă piesele de muzeu. Numai că tot acel material didactic, confecţionat de mine, pus în ramă şi sticlă, l-am găsit deteriorat aproape complet din cauza igrasiei. Acel spaţiu era rezervat de aceeaşi “competentă” echipă managerială pentru muzeu. Ceea ce s-a şi întâmplat, deşi i-am atras atenţia degradării pieselor. Am simţit a doua mare lovitură ce mi s-a dat şi n-am mai trecut pe la această unitate decât acum câteva săptămâni când am încercat să-mi recuperez ramele şi geamurile (confecţionate pe cont propriu), fiindu-mi necesare pentru înrămarea unor lucrări personale în vederea organizării unei expoziţii. Numai că, după multe încercări, nu le-am mai găsit deoarece “competenţii au avut timp să înlăture “corpul delict”, să şteargă urmele, adică, duce ce-i ameninţasem cu presa. Administratul şcolii justifică faptul că au fost trimise la şcolile din satele limitrofe pentru foc.!! Am scris aceste rânduri cu mâhnire pentru a cere ajutor Muzeului Judeţean să intervină şi să oprească continua degradare a unor lucrări valoroase, provocată de nesăbuinţa şi incompetenţa unor oameni “pricepuţi la toate”, iar colecţiile să fie transferate la Muzeul Judeţean, dacă nu li se găseşte un loc pe masură în oraş. Socotisem că cea de-a treia funcţie a unui muzeu-cea de devalorificare a patrimoniului-se împlinea foarte bine în şcoală, unde multe lecţii de artă, istorie, tehnologie, literatură etc, se pot desfăşura în acest cadru. Se împlinea cât se putea de bine superba constatare blagiară că”veşnicia s-a născut la sat”…Dar dacă aceste colecţii sunt expuse oriunde şi oricum, iar cheia încăperii se află la administratorul care are o jumătate de normă şi la una din îngrijitoare care vine la şcoală după programul elevilor, mai bine lipsă. Nu există niciun interes pentru latura estetică din partea instituţiilor care păstoresc educaţia, pentru designul instituţional, pentru crearea ambianţei de lucru, pentru bunul gust, pentru întreţinerea patrimoniului şcolii-criteriu care ar trebui să constituie un punct de sprijin petru alegerea conducerii unei unităţi şcolare. Crezul marelui om de cultură Vasile Pârvan (motto la Getica Ed.Meridiana) ca “oameni noi înflorind în marea lumină a vieţii se pleacă cu reculegere spre pământul unde dorm oamenii vechi, din tăria cu care au crescut ei, oamenii noi, ca florile noi din pulberea florilor vechi”. Cuvintele acestea ar trebui să stăruiască în mintea fiecărui dascăl şi să le semene în sufletele copiilor pentru rodire. O.Paller, cunoscutul scriitor contemporan tranşa într-un interviu televizat lipsa istoriei din comunitate.”O ţară fără statui şi fără trecut, nu are viitor”. Gândeam, de asemeni colecţiile acestea muzeale ca pe o victorie în urma salvării atâtor lucruri frumoase. Găseam încurajare în cuvintele puţine şi atât de bine găsite ale regretatului artist Hornia Bernea: “civilizaţia ţărănească-o lume de învingători.Victoria fără arme a unor lucruri ţărăneşti, într-un sens, o cucerire a unui teritoriu, o expansiune, dar mai cu seamă un altfel de triumf. Cel al frumuseţii care va salva lumea”. (H.Bernea, Catalogul Muzeului Naţional al Ţăranului Român). Am simţit ofensiva prostului gust, a superficialităţii, incompetenţei şi ignoranţei multora, care, din păcate, nu ştiu, nu pot, nu simt să se “gândească la tradiţie ca la nişte noaste”.(H.Bernea, ideam) Aceştia sunt cei care desfiinţează locul sfinţit. Cum se pot numi, deci? Manageri noi?

***

Şi ca tot tacâmul să fie desăvârşit, de câteva săptămâni şcoala veche din Cărbuneşti a devenit şantier şi sunt informat că piesele de muzeu au fost transportate (!!)la Şcoala din Pojogeni (nefuncţională din acest an), iar vitrinele muzeului au fost dezmembrate, tăiate, pierdute. Aşadar nefuncţionarea celor două direcţii muzeale – cea de conservare şi restaurare şi cea de valorificare fiind, practic mutilate, cerem preluarea colecţiilor muzeale de către Muzeul Judeţean Gorj.

Prof. Gheorghe Plăveţi

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here