S-au întremat sugând la ţâţa statului român

267

traian-basescuIndentific banca cu operaţiile financiare de plată şi credit, de schimb, de investiţii şi dezvoltare, de consolidare socio – economică, de întremare şi dăltuire a libertăţii şi suverănităţii statului. Realizez că este superflu să glosezi într-un domeniu atât de profund, vast şi dificil precum cel din sfera mereu actuală – finanţe – bănci – convins fiind că Gorjul dispune de indubitabili specialişti în problematică. Şi totuşi, cu scuzele de rigoare, mă încumet.

Îmi amintesc frecvent că neisprăvitul Zeus – Băse declara în campania electorală pentru alegeri parlamentare că România nu va avea treabă cu criza financiară mondială (dacă va vota pentru PDL şi Băsescu), întrucât datoria externă a statului este foarte mică şi, de aceea, România nu va lua niciun împrumut de la FMI? Aprecierea sa cu privire la datoria statului era corectă: criza de lichidităţi afecta doar băncile care derulaseră un volum foarte mare de credite pentru firmele româneşti şi pentru populaţie. Numai că acele bănci erau filiale, “fiice” ale unor mari bănci străine, care pompaseră în România bani pentru credite şi, până în acel moment îşi repatriaseră profiturile.

Pe de altă parte, statul român avea notabile datorii la unele firme străine care activau pe teritoriul României, iar acele firme îşi cereau banii. (Ulterior, SUA şi Germania i-au spus “de la obraz” paliului Băsescu că trebuie să plătească datoriile statului către firmele străine.)

Criza financiară afectase prioritar entităţi bancare şi economice străine din România – o ţară în care, oricum, circa jumătate din populaţie trăieşte în gospodării de subzistenţă şi batjocură şi, deci nu prea are legătură cu băncile, nici cu firmele străine care exportau în ţara noastră sărăcită anumite bunuri, utile ori nu.

O fi având, atunci, dreptate perniciosul vaporean, numai că el avea mari obligaţii faţă de “Marele Licurici” şi câţiva licurici mai mici. Aşa că trebuiau salvate băncile din România, “fiice” ale băncilor “mame” din Occident, care nu se simţeau tocmai bine. Dar de unde bani pentru asta? Oficial, România nu avea nici o responsabilitate pentru afacerile băncilor străine şi nici chiar în ţările vestice guvernele n-au pompat bani de-a valma, pentru salvarea tuturor băncilor. Totuşi, cum populaţia României nu putea scoate din necaz băncile străine, s-a găsit o formulă interesantă şi eficientă: statul român să fie obligat să ia credite de la filialele româneşti ale băncilor străine, credite plătite din împrumuturi de la FMI şi comunitatea europeană.

De ce să ia statul român credite?! Fiindcă nu mai are venituri la buget! Ca să nu mai aibă suficiente venituri la buget, s-a găsit o primă soluţie uşor de “vândut” opiniei publice, precar avertizată de ce va să vie: desfiinţarea firmelor mici româneşti sub pretextul că ar fi sursa principală a evaziunii fiscale. S-au impus, în consecinţă, impozitul forfetar şi impozitul minim, care au condus la faliment circa 300 000 de firme mici şi mijlocii. S-a tăiat, astfel, o sursă de venituri bugetare şi a crescut nevoia de bani pentru ajutorul de şomaj. S-a continuat cu amânarea plăţilor către unele firme (nu acelea ale clientelei politice), astfel că datoriilor li s-au adăugat dobânzi şi penalizări exorbitante. În acest timp, pentru a-şi escamota nevoile strigente, statul a făcut apel la credite de la băncile din ţară (“fiicele” băncilor ”mame” din Occident), cărora urma a li se plăti din împrumuturi externe. În tot acest timp, Guvernul obedient al lui Zeus – Băse nu a întreprins absolut nimic pentru a stimula revenirea din criză a economiei interne. Dimpotrivă: băncile “fiice” nu mai aveau nevoie să redeschidă linii de credit către firme şi cetăţeni români, întrucât Guvernul Bulă – Boc era un client sigur şi opac.

În acest moment, filialele băncilor străine s-au pus pe picioare, sugând de la ţâţa statului român, iar economia noastră, distrusă fără menajamente, uimeşte printr-un paradox: deşi populaţia a sărăcit şi nu are perspective de revenire neîntârziată ( mă refer la reducerile de salariu cu 25% la bugetari, creşterea TVA cu 5%, impozitarea pensiilor, radierea ori diminuarea ajutoarelor sociale, maternale, etc. ), deşi nu sunt bani, preţurile cresc înfricoşetor, inflaţia urcă vertiginos spre două cifre. Pentru spaima românilor, marinarul şi guvernul său retardat, important este că şi-au atins scopul: băncile străine din România au fost salvate chiar dacă bietul român trage targa pe uscat, trăind în lipsuri şi sărăcie lucie.

Prof. univ. dr. Grigore Drondoe

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here