Elevii gorjeni s-au făcut remarcaţi şi de această dată la concursul “Mesajul Meu Antidrog”. La faza naţională, locul I la secţiunea Eseu Literar Liceu a fost obţinut de Maria Predescu de la Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu”, iar eleva Anca Elena Stăiculescu de la Şcoala Gimnazială “Gheorghe Tătărăscu” a obţinut locul II la secţiunea Pictură – Gimnaziu.
Întrucât consumul de droguri a ajuns să reprezinte şi în ţara noastră un fenomen de amploare, aflat într-o expansiune îngrijorătoare, prevenirea şi combaterea traficului şi consumului de droguri sunt considerate prioritate naţională, dar şi o necesitate a comunităţii. În aceste condiţii, antrenarea populaţiei şcolare în activităţi prin care aceasta să-şi exprime prin diverse forme opinia şi atitudinea faţă de consumul de tutun, alcool şi droguri, inclusiv substanţe noi cu proprietăţi psihoactive, (SNPP), conştientizând în acest fel şi consecinţele nefaste ale acestuia, devine o prioritate.
Concursul naţional “Mesajul meu antidrog”, ediţia a XII-a, reprezintă din acest punct de vedere un cadru adecvat de manifestare a copiilor şi tinerilor cuprinşi într-o formă de învăţământ şi contribuie, alături de alte activităţi de acest gen, la formarea de convingeri de viaţă sănătoasă în rândul acestui segment de populaţie. Secţiunile concursului “Mesajul meu antidrog”, ediţia a XII-a 2014-2015, au fost următoarele: eseu literar – (în limba română, maghiară, rromani); film de scurt metraj, spot; arte vizuale; sport. “Scopul concursului l-a constituit menţinerea la un nivel scăzut a consumului de droguri (prevalenţa), reducerea cazurilor de noi consumatori (incidenţa) în rândul populaţiei din învăţământul preuniversitar (gimnazial şi liceal). Obiectivul general al concursului a fost creşterea nivelului de informare, educare şi conştientizare a populaţiei şcolare în vederea neînceperii consumului de droguri, în cadrul programelor şcolare, extraşcolare şi de petrecere a timpului liber”, a explicat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul CPECA Gorj.
Obiectivele specifice ale concursului au constat în: dezvoltarea unor atitudini şi practici la nivelul întregii populaţii aflată într-o formă de învăţământ, prin intermediul programelor şcolare şi de petrecere a timpului liber, în scopul adoptării unui stil de viaţă sănătos, fără tutun, alcool şi droguri; creşterea influenţei factorilor de protecţie pentru evitarea sau cel puţin întârzierea debutului consumului de alcool, tutun şi droguri.
Gorjeni, pe podiumul MMA
Faza naţională a concursului Mesajul Meu Antidrog are între câştigători şi elevi din Gorj. “La Secţiunea Eseu Literar – Liceu, Locul I a fost obţinut de Maria Predescu de la Colegiul Naţional «Ecaterina Teodoroiu»; la Secţiunea Pictură – Gimnaziu, Locul II a fost obţinut de Anca Elena Stăiculescu de la Şcoala Gimnazială «Gheorghe Tătărăscu»”, a confirmat Laurenţiu Şoşoi, coordonatorul CPECA Gorj.
La evaluarea lucrărilor s-au avut în vedere următoarele criterii: încadrarea în cerinţe ( tematică şi dimensiuni); promovarea mesajelor pozitive; originalitatea mesajului şi subiectului ales; acurateţea stilului, claritatea limbajului.
Minodora Sucea