S-a împușcat în fața spitalului cu un asomator pentru porci!

1662

Un bărbat din municipiul Târgu-Jiu a încercat ieri să își pună capăt zilelor, alegând pentru acest lucru un loc mai puțin obișnuit, dar extrem de vizibil. Este vorba despre spațiul din fața Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, în parcarea din fața Tribunalului Gorj. Bărbatul, de 35 de ani, a venit aici cu autoturismul personal, o mașinuță de gabarit mic, de tip Smart, pe care a parcat-o lângă cortul de triaj a rudelor persoanelor bolnave. Fără să spună cuiva ceva, a folosit un asomator pentru animale, dispozitiv care poate avea efecte letale și în cazul unei ființe omenești. Gorjeanul a apăsat pe „trăgaciul” asomatorului, nu înainte de a lăsa lângă el un bilet prin care își cerea scuze rudelor și prietenilor pentru gestul făcut.
„S-a auzit un zgomot dintr-o mașină și un paznic de pe aici, de la instituțiile astea, a mers până la acea mașină și acolo a văzut un domn plin de sânge. Nu era mort, dar părea rănit pe la ochi, în zona feței, nici nu mi-am dat seama pentru că avea mult sânge pe el. Au venit niște cadre medicale, de la Salvare cred că erau, l-au luat și l-au dus în spital, după care au venit polițiști la mașina respectivă”, a declarat un martor ocular. Bărbatul rănit a fost transportat în stare foarte gravă la Unitatea de Primiri Urgențe, aflată la zece metri de locul tragediei. Aici a venit și o rudă de-a sa, căreia nu îi venea să creadă că o astfel de faptă a fost posibilă. „A fost de neimaginat. Nu avea motiv să facă așa ceva. Nu știu ce să vă spun, doar că era bine și nimic nu justifica un astfel de gest”, a spus ruda respectivă, care a părăsit cu lacrimi în ochi spitalul. Uimirea rudelor trebuie privită însă cu oarece rețineri deoarece în urmă cu doi ani bărbatul a mai avut o tentativă de suicid. Atunci a fost internat la psihiatrie, rămânând în evidențele medicale ca o persoană cu stare depresivă.
Spre meritul lor, medicii de la UPU au reușit să îl salveze pe bărbatul sinucigaș, acesta fiind preluat ulterior de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean de Urgență Craiova, la secția Neurochirurgie. Imediat, la locul incidentului au venit criminaliștii, IPJ Gorj deschizând o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tentativa de suicid. „La data de 5 octombrie a.c., Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați de către personalul de serviciu din cadrul Unității Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că lucrătorii S.M.U.R.D. Gorj au găsit în fața unității medicale o persoană de sex bărbătesc, ce prezintă o plagă prin împușcare la nivelul capului. La fața locului s-au deplasat o patrulă de siguranță publică și echipa operativă constituită la nivelul subunității care, din primele verificări efectuate, au stabilit că un bărbat de 35 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, a fost găsit în stare de inconștiență de lucrătorii S.M.U.R.D., pe locul dreapta față al autoturismului proprietate personală, ce se afla parcat pe strada Tudor Vladimirescu, în fața Spitalului Județean de Urgență din municipiul Târgu-Jiu. În autoturism, pe podeaua din dreapta față, a fost găsit un dispozitiv din spectrul armelor de asomare, nesupus autorizării sau înregistrării. Persoana în cauză a fost preluată de personalul medical de gardă pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. La locul evenimentului s-a deplasat o echipă operativă constituită la nivelul unității, pentru continuarea cercetărilor. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a menționat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Victor Țuhașu.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here