Viaţa bate filmul. Iar omeneasca prostie le întrece pe toate. Multora, în loc să le umble capul la ceva bun, le vine mult mai uşor să caute nod în papură. Caractere şi caractere. Ori „caractere” fără caracter.
Solariile te scapă de sărăcie
Pieţele Bucureştilor, ca şi ale Târgu Jiului sunt pline – în mai toate anotimpurile – de roşii, ardei graşi ori kapia sau de castraveţi umflaţi cu chimicale prin grădinile altora. Ale turcilor, italienilor, grecilor ori spaniolilor.
Nu-i vorbă, tomatele din Turcia ori Italia arată bine, adică sunt roşii. Dar au gust de… cauciuc. Noroc cu gorjenii noştri care au trecut la amenajarea de solarii atât de necesare. Şi astfel, Piaţa Centrală din capitala Gorjului mai are şi produse de grădină pur româneşti. Cu subvenţii mici din partea ministerului Agriculturii, evident, este greu să-i concurezi pe străini. Mai toamna trecută mi se plângeau nişte agricultori de prin Harghita şi Covasna că polonezii vând cartofii sub preţul lor. Cum ar veni, cartofii din Polonia – subvenţionaţi de stat – îi obligau pe agricultorii din România să se lase de meserie. Numai şi numai pentru că Polonia este guvernată de polonezi cu drag de ţara lor şi de votanţii pe care-i respectă. Şi-i ajută.
Braconiera de greşeli
O individă – că persoană nu-i pot spune, întrucât cuvântul are rădăcina aceeaşi cu personalitate – a trecut prin nişte şcoli. Ca ajuns inginer de mină fără mină, mai treacă meargă. Mai înainte făcuse citirea, limba română în şcoala generală – că n-a prins–o pe cea gimnazială – şi musai liceul. Nu-i de vină fostul Institut de Mine Petroşani că n-a învăţat-o gramatica ori regulile de ortografie şi ortoepie.
Cum-necum, însă trecu printr-o redacţie ca gâsca prin apă. Cam cum se petrecuseră lucrurile şi cu anii de şcoală ai Domniei Sale. Însărcinată cu scrierea corectă a articolelor altora – că ale ei se scremeau greu -, fătuca n-a rupt gura târgului. Motivul de divorţ apăru inerent. Dar şi norocul e scris în legile omeneşti. Puse mâna pe-o sinecură – bine plătită, ceea ce mă bucură -, dar răutatea din fire n-are lecuire. După cum se vede. Ca forumistă de serviciu plină de venin, “co-rectoarea” (care, totuşi, nu-i rector!), trece prin criza femeii la 30 de ani! Născută mult după epoca petromaxului, i-a pus Dumnezeu mâna-n cap cu “petrom-ina” cloşcă cu puii de aur. Şi are acces neîngrădit la internet. Treaba ei. Dar de ce “răscol-eşte” trecutul? Din invidie. Şi din răutate. Plătită să fie vânător de greşeli, n-a corespuns. Acum, preferă să fie braconier! Tot de greşeli.
Are n-are treabă – înclin să cred că a doua variantă este cea exactă – nu e zi de la Dumnezeu să nu-şi împroaşte cu noroi foştii colegi. Care, n-aşa, fac greşeli. Pentru care nici ea nu-i nevinovată. Pe vremea când fusese însărcinată cu aşa ceva. Dar, vorba ceea, cum ar zice Ion Creangă ori o vorbă din popor: „Câinele moare de drum lung şi prostul de grija altuia”.
„Pădure, dragă pădure!”, chiar mori?
Scumpa noastră pădure e pe cale de dispariţie. Pe munţii din Nordul Gorjului, dar şi pe dealuri. Mai rămânem cu acele cântece dedicate codrilor seculari.
Care codri dispar sub ochii noştri. Se taie în draci şi nimeni nu vede. Zeci şi sute de camioane trec încărcate cu copaci de fag, iar poliţia opreşte tot felul de şoferi amatori. Numai pe profesioniştii, nevinovaţi altfel, aflaţi ca simbriaşi ai hulpavilor patroni ce fac averi barosane din exploatarea pădurilor nu-i deranjează. Cât despre controalele Ocoalelor Silvice ori ale Direcţiei Silvice Judeţene sau ale altor organe de control ale statului nu se poate spune decât că, vorba lui Nenea Iancu, „există dar lipsesc cu desăvârşire!”
Ion Predoşanu
