Mâine, 4 decembrie, o prăznuim cu cinste şi cu evlavie pe Sfânta Mare Muceniţă Varvara, care s-a născut în anul 290 d.H. în oraşul antic Heliopolis (Oraşul Soarelui) din regiunea Koíli (Celesyria), Siria, actualul oraş libanez Balbek (oraşul lui Baal, zeul soarelui), în vremea împăratului roman Maximian, marele prigonitor al creştinilor. Părintele ei, Dioscor, era eparh al orașului, adică guvernator local, un om bogat, plin de putere lumească și de strălucire, însă idolatru fanatic. Ca s-o păzească pe preafrumoasa lui fiică și s-o păstreze neîntinată și neatinsă, a construit un turn, în interiorul căruia a amenajat o casă plină de toată bogăția şi acolo a ținut-o pe Varvara până la vârsta căsătoriei. Dioscor credea că mulţimea din popor nu era îndeajuns de vrednică pentru a vedea frumuseţea fiicei sale Varvara, o mărturisitoare a Domnului Iisus Hristos, mai ales că ea nu a avut niciodată intenţia de a-şi ascunde credinţa în Dumnezeu, nici înaintea tatălui ei! Sfânta Varvara, rod bun din pom rău, şi-a primit sfârşitul prin mâna tatălui ei, care i-a retezat capul cu sabia. După cum se aminteşte în stihurile sinaxarului: „Tatăl tău sabiei te-a dat, Muceniţă Varvara, jertfă a unui alt Avraam, însă al diavolului”. După aceea, tatăl său a fost pedepsit de dreptatea divină, deoarece, în timp ce cobora de pe munte, a fost lovit de fulger, fiind şters de pe faţa pământului… Strălucirea şi zgomotul provocat de acel foc trimis din cer, al fulgerului, a ajuns până la împăratul Marcian! Sărbătoarea Sfintei Muc. Varvara a fost aleasă drept sărbătoare oficială a Artileriei în multe state ale lumii, iar acel fulger care l-a ars pe tatăl sfintei, pedepsindu-l, simbolizează focul artileriei. Icoana Sfintei Varvara se găsește pe scuturile tunurilor şi altor arme de foc, fiind considerată ocrotitoarea artileriștilor, a militarilor, a minerilor și a tuturor celor care în munca lor zilnică întâlnesc explozibili!
Rugăciune: ,,Către tine ca la un adevărat izvor de vindecări şi grabnică tămăduire şi mult-minunată, Sfântă fecioară mare muceniţă Varvara, eu, ticălosul, scap, şi către sfântul tău chip cu nevoinţă căzând, mă rog: vezi rănile păcatelor mele cele de peste tot trupul meu; vezi neputinţa sufletului meu şi pe aceasta cu obişnuita învăţătură a milosârdiei tale şi cu bună silinţă vindecă-l degrab. Ia aminte la glasul rugăciunii mele, nu trece cu vederea suspinul ce aduc din ticăloasa mea inimă şi ascultă strigarea mea, ca ceea ce eşti singura mea scăpare, care ai închipuit prin trei fereste pe Preasfânta cea de o fiinţă şi nedespărţită Treime în baia părintească ce ţi se zidea: pe Aceea roag-o pentru mine, păcătosul şi netrebnicul robul tău, ca să mă miluiască acum şi în ziua morţii mele. Închină-te Părintelui ceresc, ca pe mine cel căzut sub povara păcatelor să mă ridice spre cuvântarea slavei Sale şi să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la o cale de sus, iar nu la cele pământeşti. Roagă pe Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care în temniţă ruga ta cea mucenicească a auzit, ca şi mine, leneşul, cel ce şed în trândăvie ca într-o temniţă, degrab să mă întoarcă spre rugăciune şi spre alergarea la poruncile lui Dumnezeu, Amin”!
,,O, Împărate, ascultă pe tot omul care mă va pomeni pe mine şi patimile mele. Să nu se apropie de acela boală năpraznică şi moarte neaşteptată să nu-l răpească pe el, că ştii Tu, Doamne, că trup şi sânge suntem şi lucrul preacuratelor mâinilor Tale, Amin”!
Valentin Daniel Cornescu, anul IV, Facultatea de Teologie Ortodoxă Craiova
