Rugă ancestrală

726

Ce-om fi stabilit noi doi, Doamne, la începutul lumilor, de mi-am ales să fiu om și nu pasăre cântătoare, să Te fi slăvit, toată viața mea? Așa, mă închipui și mă încornorez, mă scălămbăi și mă prefac, mă caut și nu mă regăsesc, plâng, disper, rătăcesc, pe cărările umbrei, gonesc… cum să Te știu, să Te recunosc, să Te iubesc? Mai mult mă-ntunec, mă-mpiedic, greșesc… Luminează-mă, Doamne, să Te dibuiesc, cu mine însămi, împăcată, să trăiesc, sufletul să-mi onorez, să-mi cinstesc, aripile Duhului Sfânt, să nu le gonesc. Să mă pătrundă iertarea, să știu să iubesc!
Adina Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here