Rovinărenii au parcări moderne în oraş

146

parcarePrimăria şi Consiliul Local al oraşului Rovinari au început construcţia parcărilor moderne în localitate.

De anul trecut şi până în prezent au fost create nu mai puţin de 385 de locuri de parcare, iar vineri, 23 septembrie, primarul Dorin Filip, alături de alţi membri ai autorităţilor locale, a inaugurat construcţia unei parcări ultramoderne, care dispune de un număr de 42 locuri de parcare acoperite, iluminate şi supravegheate video. Parcarea cu pricina este situată în zona blocurilor L1 – G3, iar accesul spre locurile de parcare se va face pe bază de cartelă, parcare2parcare3având în vedere că aceasta dispune de barieră. Toată această zonă a fost modernizată complet. Pe lângă locurile de parcare a fost modernizat iluminatul public, reabilitate trotuarele şi asfaltate cele două căi de acces. În perioada următoare, Consiliul Local Rovinari va adopta criteriile care trebuie îndeplinite de cei care vor parcare4dori să participe la licitaţia publică pentru a obţine un loc de parcare în acea zonă. De asemenea, în parcare rovinariurmătoarea perioadă, vor începe lucrările de construcţie la o altă parcare acoperită, cea din zona blocului H3. „Cetăţenii trebuie să înţeleagă că parcările moderne trebuie să ia locul garajelor insalubre şi inestetice din oraşul Rovinari”, avertizează autorităţile publice din Rovinari.

I.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here